Dr. Gheorghe Iana: „Patru români mor în fiecare oră din cauza AVC“. România are cea mai mare mortalitate prin infarct cerebral din Europa.  Ce ar trebui făcut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Atacatul vascular cerebral trebuie tratat de urgenţă într-o fereastră de timp de câteva ore

Suntem în topul european şi la mortalitatea prin atac vascular-cerebral. Patru români îşi pierd viaţa în fiecare oră din cauza acestei afecţiuni ale cărei costuri de tratament sunt imense, mai ales în cazul pacienţilor care rămân cu sechele.

„România are cea mai mare mortalitate prin AVC din Europa! Patru români mor în fiecare oră din cauza AVC“, a spus astăzi prof.dr. Gheorghe Iana la conferinţa organizată de Societatea de Neuroradiologie şi Radiologie Intervenţională din Romania (SNRIR) pe tema managementului multidisciplinar al infarctului cerebral.

„În ultimele nouă luni s-au reaşezat bazele programului naţional prin crearea programului de atestare complementară a medicilor radiologi intervenţionişti şi au fost certificaţi 25 de specialişti în neuroradiologie intervenţională.  Până în anul 2020 vor exista patru centre de intervenţie capabile să funcţioneze 24 din 24, 7 zile din 7. Alături de medicii de urgenţă, medicii anestezişti şi neurologi, specialistul în radiologie intervenţională va asigura diagnosticarea rapidă şi intervenţia în fereastra de timp de 6 ore obligatorie pentru o astfel de intervenţie. Urmează să fie acreditate trei centre de pregătire pentru radiologii intervenţionişti care vor asigura personalul medical necesar derulării în bune condiţii al tratamentului AVC”, explică preşedintele SNRIR, prof. univ. dr. Gheorghe Iana (foto jos).

Universitarul a subliniat impactul economic şi social al certificării doctorilor de radiologie intervenţională care ar putea duce la scăderea cu 10% a deceselor cauzate de AVC în următoarele 18 luni şi un impact negativ în costurile sociale în următorii trei ani, în condiţiile în care finanţarea pentru AVC va fi în conformitate cu numărul pacienţilor.

Costuri de peste 650 de milioane de euro pentru pacienţii cu AVC

„Avem nevoie de finanţare! În România, accidentul vascular cerebral (AVC) reprezintă a doua cauză de mortalitate - 21,64% şi dizabilitate  - 11,34%, cu un cost anual pentru statul român de aproximativ 657 de milioane euro, dintre care 89% sunt costuri indirecte generate de susţinerea pacienţilor care după un AVC rămân cu sechele grave. Costul pentru tratarea unui pacient sunt între 5.000 şi 10.000 de euro, costurile pentru susţinerea ulterioară a pacienţilor care rămân cu sechele sunt imense. Pentru susţinerea financiară a 1.000 de pacienţi rămaşi cu sechele majore după un episod AVC pentru că nu au avut acces la tratamentul adecvat, statul va cheltui în următorii 10 ani aproximativ 100 milioane de euro, iar costurile cu tratarea acestor 1.000 de oameni ar reprezenta aproximativ 15 milioane de euro. Cheltuielile directe şi indirecte ajung să reprezinte aproximativ 0,4% din PIB. Cele mai noi statistici arată că 20 % din pacienţii cu AVC mor în primele 30 de zile, iar 30% din ei rămân imobilizaţi la pat. Investitţia în medici şi echipamente, crearea unor centre funcţionale la nivel naţional sunt cei mai importanţi paşi pe care sistemul medical trebuie să îi facă în viitorul foarte apropiat” , a adăugat prof. univ. dr. Gheorghe Iana.

Specialiştii SNRIR au propus ca în Bucureşti să se creeze cinci centre care să asigure prin rotaţie garda permanentă pentru acoperirea urgenţelor, iar centrele de la Târgu Mureş, Suceava şi Timişoara să acopere momentan restul ţării. În următorii ani, vor fi necesare cel putin încă patru centre, distribuite în funcţie de distribuţia populaţiei la nivel naţional.

„În condiţiile în care fereastra de intervenţie pentru pacientul cu AVC este de maximum 6 ore, necesitatea distribuirii corecte a centrelor de intervenţie la nivel naţional este foarte important“, a explicat prof.dr. de origine română, Tudor Jovin unul dintre pionierii neuroradiologiei intervenţionale din SUA şi preşedinte al Departamentului de neurologie a Universităţii Cooper din New Jersey.

Dacă factorii decizionali respectă ce au promis, vom ajunge să intervenim în 1% dintre cazurile de pacienţi cu AVC, faţă de 10% rata de intervenţie în Europa în acest moment“, a adăugat prof.dr. Gheorghe Iana.

Avem doar 25 de medici specializaţi

„Recunoaşterea acestei specialităţi a venit foarte târziu, deşi documentaţia a fost depusă cu mult timp în urmă. Cei 25 de medici pe care îi avem astăzi nu sunt mulţi, dar trebuie să ştim că anul trecut am pornit de la foarte puţin“, a declarat ministru Sănătăţii, Sorina Pintea.

„Până în 2018, România nu a avut un registru naţional al persoanelor afectate de accidente vasculare cerebrale tratate endovascular, motiv din care statistica privind AVC, tipologiile intervenţiilor medicale şi evoluţia pacienţilor nu pot fi studiate“, a adugat preşedintele SNRIR.

În 2018 registrul naţional al pacienţilor cu AVC trataţi endovascular a fost donat de către compania Medtronic, care a iniţiat şi un parteneriat academic cu Societatea de Neuroradiologie şi Radiologie Intervenţională din România, pentru pregătirea profesională a specialiştilor în radiologie intervenţională.

De asemenea, în România a fost creat Primul Centru de Excelenţă în Stroke în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş, în parteneriat cu Spitalul Val D’Hebron din Barcelona, condus de prof. dr. Marc Ribo, în care se vor implementa toate ghidurile terapeutice actuale la nivel european.

Mai multe pentru tine:
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?