Dr. Alexandra Diroescu: „Sângerarea gingiilor este primul semn al parodontozei şi uneori singurul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu cât amâni mai mult vizita într-un cabinet stomatologic cu atât mai greu ar putea să îţi fie. Astfel că medicul stomatolog, specialist în implantologie Alexandra Diroescu ne-a vorbit despre sângerările gingivale şi despre cum să le previi.

Atunci când vine vorba de medicul dentist şi de vizita în cabinetul său, o mare parte din oameni au o uşoară senzaţie de teamă sau panică sau pur şi simplu ar face orice doar să nu ajungă pe scaunul dentistului.

Sângerarea anunţă instalarea paradontozei?

Sunt destul de frecvente întrebările pe care pacienţii le pun în legătură cu sănătatea gingivală. De obicei este singurul semn pe care îl au, boala gingivală având o evoluţie ”tăcută”. Când vine vorba despre o problemă medicală, de obicei asocierea se face cu durere, jenă, discomfort. Ei aflaţi că sângerarea gingiilor este primul semn al parodontozei şi uneori singurul. Odată instalată, parodontoza nu mai poate fi remisă, ci cel mult ţinută sub control. Finalul bolii parodontale este mobilitatea dinţilor şi pierderea lor.

Când apare sângerarea?

La început sângerarea apare în timpul periajului, apoi, nerezolvată, problema se extinde şi în timpul mesei, la simpla clătire a gurii sau chiar spontan. Boala gingiilor denumită şi boala parodontală are foarte mulţi factori declanşatori locali, care ţin de igienă, tartru, fumat, consum de alcool în exces, carii sau lipsa unor dinţi, sau generali care se referă la boli asociate: diabet, tratament chimioterapic sau prin radiaţii, afecţiuni ale glandelor endocrine cum ar fi tiroida.

Despre moştenirea genetică nu s-a tras încă o concluzie clară. Cert este că structura dinţilor şi a gingiilor, componenţa salivei, diversele boli generale se moştenesc, ceea ce poate duce indirect la boală parodontală. Educaţia privind alimentaţia si igiena se preiau din familie şi pot influenţa apariţia problemele de această natură.

Află pe clicksanatate.ro cum să previi sângerările gingivale!

Combinaţii de alimente care ard rapid grăsimile

Alungă ridurile cu aceste exerciţii de făcut în oglindă!

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”