Doi acizi din bere ar putea ajuta la tratarea cancerului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În procesul de fabricaţie al berii sunt produşi doi acizi care ar putea contribui la tratamentul bolii canceroase

Acizii se numesc humolon şi lupulon, sunt conţinuţi în hamei, şi rezultă ca urmare a fabricării berii. Cercetătorii americani speră să poată izola acizii sau să-I producă în laborator şi să-I folosească la uciderea celulelor canceroase.

Un nou studiu aduce în discuţie puterea unor acizi conţinuţi în bere în tratarea cancerului. Este vorba despre rezultatul muncii unor cercetători de la Universitatea Idaho – SUA, care au ajuns la concluzia că doi compuşi chimici conţinuţi în hameiul din care se prepară berea - humolonul şi lupulonul – ar putea contribui la uciderea celulelor canceroase.

Tratamentul nu ar consta în creşterea nemăsurată a consumului de bere aşa cum ar putea crede unii. "Evident nu credem că berea trebuie să fie folosită ca medicament", a declarat Kristopher Waynant, unul dintre cercetătorii aflaţi la originea studiului.

Specialiştii speră să izoleze cei doi acizi sau să îi fabrice în laborator, până acum reuşindu-se doar sintetizarea unui tip de humolon. Potrivit directmatin.fr. cercetătorii apreciază că acizii menţionaţi mai sus blochează bolile inflamatorii şi răspândirea infecţiilor.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort