Deshidratarea, pericolul pentru micii sportivi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deshidratarea, pericolul pentru micii sportivi

Pierderile de lichide şi minerale prin transpiraţie în timpul antrenamentelor reprezintă pentru cei mici un pericol. Cum pot fi preîntâmpinate aceste neajunsuri arată specialiştii americani de la Universitatea din Connecticut.

Cercetătorii de la Universitatea din Connecticut au studiat de mai mult timp modul în care se hidratează copiii care practică sportul de performanţă în cantonament. Ceea ce au descoperit a fost faptul că tinerii cu vârste cuprinse între 9 şi 16 ani nu beau destule lichide. Mai mult, cercetătorii au constatat că cei mai mulţi copii din aceste tabere de antrenament suferă de fapt de diverse grade de deshidratare.

Pe parcursul a patru zile de antrenament, copiii aflaţi în studiu s-au deshidratat. Acest fapt a fost constatat prin măsurarea concentraţiei urinare şi pe baza scăderii în greutate. Deshidratarea s-a produs în ciuda faptului că tinerii aveau acces la lichide, în fiecare sesiune de antrenament. Până la sfârşitul sezonului, între 50 şi 75% din cei 128 de copii studiaţi au fost afectaţi, cel puţin „într-un mod semnificativ” de deshidratare, iar în 25-30% din cazuri, aceasta a fost calificată de specialişti drept „gravă”.

Deşi studiile arată că sportivii prepuberi transpiră, în medie, mai puţin decât adulţii, pierderile lor de apă sunt mai periculoase, deoarece ei cântăresc mai puţin decât un adult, chiar şi pierderile mici de apă sunt amplificate. „O scădere a masei corporale chiar şi de 1 sau 2% prin transpiraţie scade performanţele aerobe la vârsta de 10-12 ani”.

Copiii uită să bea apă

Alte studii arată că, în general, copiii pur şi simplu nu beau apă, chiar dacă au la îndemână lichide. Studii mai vechi, efectuate de cercetători canadieni, au ­demonstrat faptul că în timpul exerciţiilor de ciclism, cu durata de 90-180 de minute, copiii s-au deshidratat progresiv, iar temperaturile lor bazale au crescut mai repede decât în cazul adulţilor.

Schimbarea tipului de lichid consumat modifică de asemenea şi comportamentul legat de hidratarea din timpul exerciţiilor fizice. Studiile canadiene de laborator efectuate asupra copiilor care pedalau au arătat că atunci când copiilor le-a fost oferită apă cu aromă de struguri, voluntarii studiaţi au băut cu 44,5% mai mult decât în cazul în care apa a fost nearomată. De asemenea, dacă în apa de băut au fost incluse glucide (6%) şi electroliţi – compoziţii similare băuturilor pentru sportivi – copiii studiaţi au băut cu 91% mai multă apă faţă de consumul înregistrat cu apa simplă.

Douglas Casa, profesor de kinetoterapie la Universitatea din Connecticut şi cercetător  în domeniul medicinei sportive, susţine că băuturile din apă şi adaosuri de minerale şi glucide sunt recomandate pentru creşterea performanţei copiilor. „­Copiii vor bea probabil mai mult lichid pentru că le plac aromele, iar organismul lor va beneficia astfel de carbohidraţi şi electroliţi”, explică Douglas Casa. Cu toate acestea, nutriţioniştii şi medicii de medicină sportivă nu încurajează nici excesul de astfel de băuturi în perioadele când copiii nu fac efort, deoarece acestea pot stimula apariţia cariilor şi a obezităţii.

Pentru a regla cât mai bine aportul de fluide, glucide şi minerale de care organismul celor mici are nevoie în timpul antrenamentelor, specialiştii le recomandă antrenorilor să îi îndemne pe copii să bea cât mai des cantităţi mici de lichide. Să facă pauze de rehidratare, deoarece copiii uită altfel să facă acest lucru, esenţial pentru metabolismul lor. 

Băutură pentru micii sportivi

Reţeta acestei băuturi a fost publicată în „Ghidul de nutriţie sportivă” scris de Nancy Clark. Ingrediente necesare: un sfert de pahar de zahăr, un sfert de linguriţă de sare, un sfert de pahar de suc de portocale, un sfert de cană cu apă caldă, două linguri de suc de lămâie şi trei ceşti şi jumătate de apă rece. Într-o oală se dizolvă zahărul şi sarea, împreună cu apa fierbinte.

Se adaugă apoi restul de ingrediente şi apa rece. Băutura conţine circa 50 de kilocalorii, valoare energetică aproximativ egală cu cea din cele mai multe doze de băuturi pentru sportivi.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta