De ce avem farmacii la fiecare colț de stradă? România, pacientul anxios cu geanta plină de pastile

În România, dulapul cu medicamente a devenit noua cămară. Avem farmacii la fiecare colț, frigidere pline cu siropuri și părinți care îți bagă un Nurofen în palmă la prima tuse. Pe Reddit, străinii se miră, psihologii vorbesc de anxietate colectivă, iar statisticile confirmă.

„Dacă România ar intra într-un cabinet de psihoterapie, ar sta pe canapea, ar scoate din geantă un pumn de pastile și ar spune: «Nu mă simt bine, dar iau ceva și trece.» Este imaginea simbolică a unei societăți care trăiește de decenii într-o stare cronică de anxietate și care a găsit un mecanism simplu de liniștire: farmaciile la fiecare colț și dulapurile pline cu medicamente”, explică psihologul clinician Laura Găvan pentru „Adevărul”.

Fenomenul se vede în ochii străinilor. Un utilizator francez scria pe Reddit Europe: „În Sibiu, unde locuiesc, sunt 2–3 farmacii pe aceeași stradă. Prietenii mei români iau medicamente pentru orice. Frigiderele lor sunt pline de pastile și siropuri. La televizor, majoritatea reclamelor sunt pentru suplimente. În Franța, așa ceva e interzis. Eu aș aștepta să treacă o răceală, dar aici trei prieteni scot imediat câte un pumn de pastile să mă vindece.”

Anxietatea moștenită 

Laura Găvan lămurește: „România trăiește ca un pacient cu anxietate generalizată. Istoria noastră e o succesiune de lipsuri și crize: dictatură, frig, tranziție, inflație, corupție, instabilitate politică. Fiecare generație a învățat că siguranța e iluzorie. Pastila devine echivalentul unei plase de siguranță, un obiect magic care promite control asupra fricii.”

Aceeași explicație apare și în comentariile de pe Reddit. „În timpul comunismului medicamentele erau rare și oamenii păstrau orice găseau. Acum fac provizii pentru că știu cum e să trăiești fără”, scrie un utilizator. Altul confirmă: „Tipul acesta de tezaurizare e real! Și nici măcar nu aruncă pastilele când expiră.”

Profit, frică și automedicație

„De ce sunt atât de multe farmacii? Pentru că sunt profitabile. Dacă n-ar fi, ar dispărea”, notează un comentator.

Altcineva, care citează o investigație de presă, adaugă: „Farmaciștii sunt plătiți ca agenții de vânzări: salariu minim plus comision din vânzări. Așa ajung să convingă oamenii să cumpere cât mai multe produse.”

Pentru Laura Găvan, mecanismul e psihologic: „Farmacia e spațiul de liniștire, iar pastila: amuletă chimică. În loc să ne uităm la cauze :stres, burnout, lipsa prevenției, alegem soluția rapidă: «iau ceva și trece». Este un mecanism de evitare. Pe termen scurt calmează. Pe termen lung, boala rămâne.”

Cazul românesc: între regulă și improvizație

Un alt utilizator descrie: „Părinții îți bagă pastile cu forța și consideră doctorul prost dacă nu prescrie medicamente. Antibioticele se iau pentru orice. În schimb, oamenii refuză vaccinurile.”

Laura Găvan confirmă: „În România regulile există, dar se negociază. Antibioticele «se dau și fără rețetă», suplimentele se vând ca bomboanele, reclamele la produse-minune domină televiziunile. Psihologic, e combinația tipică dintre anxietate și neîncredere în autoritate. Românii nu cred că sistemul medical îi protejează și preferă să se descurce singuri, chiar și încălcând regulile.”

Trauma colectivă 

Un alt comentator de pe Reddit observă: „E un fenomen est-european, dar la români e mai accentuat. Medicii întrețin asta. Te duci pentru o durere de burtă și pleci cu o listă de 30 de medicamente.”

„România poartă o traumă colectivă a lipsei, a fricii, a nesiguranței. Farmaciile la fiecare colț sunt vizibilul acestei memorii traumatice. Bunicii adunau borcane. Părinții adună pastile. Copiii cresc cu lecția: „trebuie să fim pregătiți pentru ce e mai rău’””, explică Laura Găvan.

Între simptom și vindecare

România rămâne, în viziunea psihologului, „pacientul anxios din sala de așteptare: cu geanta plină de pastile și cu speranța că există un tratament rapid pentru frica de zi cu zi”.

„Întrebarea esențială nu este «de ce avem atât de multe farmacii», ci «de ce avem nevoie de ele atât de mult»”, conchide Laura Găvan.