Cele mai frecvente tipuri de cancer, pe sexe şi vârste. Ce analize şi teste sunt indicate pentru prevenţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dacă este depistat din timp, cancerul este mai uşor de tratat şi speranţa de viaţă a pacientului creşte

Un cancer depistat în stadiu incipient este mai uşor de tratat, iar rata de supravieţuire creşte considerabil. Cu cât înaintăm în vârstă numărul analizelor care pot pune în evidenţă o eventuală afecţiune malignă creşte.

Cea mai bună cale de tratament este prevenţia, mai ales atunci când e vorba despre boli grave precum cancerul. Atât femeile, cât şi bărbaţii ar trebui să aibă în vedere un pachet de analize destinat prevenirii diferitelor tipuri de cancere, în funcţie de vârstă. iată recomandările medicilor specialişti de la Spitalul Onco Card.

Astfel, la femeile între 20 şi 30 de ani cele mai frecvente tipuri de canecre sunt tumorile germinale, leucemiile şi melanomul. Astfel, pachetul de analize destinat prevenţiei include o consultaţie de medicină internă, una ginecologică, ecografiile abdominală, de tiroidă, de sân, testul Babeş-Papanicolau şi teste de sânge.

Între 30 şi 50 de ani, creşte frecvenţa cancerelor de col, de sân şi de piele, astfel că, pe lângă investigaţiile din pachetul 20-30 de ani, spre 40 de ani specialiştii pot recomanda în cazul unei suspiciuni efectuarea markerilor tumorali, a celor hepatici, dar şi un EKG.

Cu cât înaintăm în vârstă, numărul analizelor care pot pune în evidenţă o eventuală afecţiune malignă creşte. Astfel, între 41 şi 50 de ani, mamografia, consultul gastroenterologic, cel cardiologic şi EKG-ul devin obligatorii şi completează tabloul investigaţiilor de până la această vârstă. În plus, orice suspiciune de boală poate orienta medicul şi pacienta către o ecocardiografie, un test de efort, o endoscopie, o colonoscopie virtuală şi o testare pentru tipul de tulpină de HPV.

După vârsta de 50 de ani, medicii diagnostichează frecvent la femei cancere de sân, de colon şi de col. Iar pachetul de testări complete care vizează detectarea precoce a acestor afecţiuni cuprinde o consultaţie de medicină internă, una ginecologică, o alta cardiologică, o consultaţie gastroenterologică, ecografiile abdominală, ginecologică, de tiroidă, de sân, testul Babeş-Papanicolau, mamografia, colonoscopia virtuală şi un EKG. În caz de suspiciune, acestora li se pot adăuga alte investigaţii.

Cancere frecvente la bărbaţi

Pentru că între 20 şi 30 de ani, cele mai frecvente tipuri de cancere la bărbaţi sunt tumorile germinale, leucemiile-limfomul şi melanomul, specialiştii spitalului Onco Card recomandă efectuarea anuală a unei consultaţii de medicină internă, a unei ecografii abdominale, a uneia tiroidiene şi a analizelor de sânge. În plus, la recomandarea doctorului, se pot face suplimentar o tomografie computerizată, un consult dermatologic, o evaluare hematologică, o radiografie toracică, un EKG, markerii tumorali şi markeri hepatici.

Între 31 şi 40 de ani, la bărbaţi sunt mai frecvente cancerele testicular, colorectal şi melanomul., în timp ce între 41 şi 50 de ani, la bărbaţi sunt mai frecvente cancerele de prostată, de colon şi de piele.

Cu înaintarea în vârstă, lista investigaţiilor se măreşte: astfel, între 40 şi 50 de ani, pe lângă consultaţia de medicină internă, cea de cardiologie, ecografia abdominală, cea tiroidiană, analizele de sânge şi EKG, medicii recomandă consultul gastroenterologic şi markerul tumoral PSA.

Din lista analizelor suplimentare pe care le-ar putea recomanda medicul specialist mai fac parte, pe lângă tomografie, consultul oncologic, cel dermatologic, evaluarea hematologică, radiografia toracică, markerii tumorali şi markerii hepatici, şi ecocardiografia, colonoscopia virtuală, endoscopia şi testul de efort. După vârsta de 50 de ani, medicii diagnostichează frecvent la bărbaţi cancere de prostată, de plămâni şi de colon.

Mai multe pentru tine:
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete