Cardiacii, expuşi complicaţiilor chirurgicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este indicat ca operaţiile să se evite vara deoarece riscul de infectare este mai mare. Hemoragia, infecţiile şi tulburările cardiace sau respiratorii sunt câteva dintre riscurile pe care le implică o intervenţie chirurgicală.

Orice intervenţie chirurgicală poate fi însoţită de complicaţii şi de riscuri, pe care medicul trebuie să i le aducă la cunoştinţă pacientului. Însă multe dintre acestea pot fi prevenite dacă se respectă indicaţiile.

Potrivit medicului Cristian Popescu, specialist chirurgie la Centrul Medical Unirea din Bucureşti, reuşita actului operator ţine de următorii factori: evaluarea corectă a pacientului preoperator (analize şi consultaţii), măsurile de asepsie (sterilizarea instrumentelor şi a sălii de operaţie), dotarea corespunzătoare a unităţii chirurgicale, pregătirea profesională a echipei medicale, urmărirea atentă a pacientului postoperator şi respectarea recomandărilor medicale.

Vârstnicii şi obezii, la risc

Cele mai frecvent, complicaţii apar în intervenţiile chirurgicale generale, cardiace, toracice şi în cele din spectrul neurochirurgical. „Sunt mai expuşi complicaţiilor pacienţii în vârstă, cei obezi şi cei cu tare asociate: hipertensiune arterială, diabet zaharat, insuficienţă cardiacă, respiratorie sau renală, pacienţii cu intervenţii chirurgicale în antecedente, cazurile recidivate", afirmă medicul Cristian Popescu.

Hemoragia şi infecţiile plăgii sau cele contractate în spital sunt câteva dintre posibilele riscuri ale unei intervenţii chirurgicale. La acestea se adaugă şi efectele date de anestezie. În cazul anesteziei generale, pot apărea reacţii anafilactice (alergie), tulburări termice (hipertermie/hipotermie) sau metabolice (hiperglicemii/hipoglicemii) ori complicaţii cardiovasculare sau respiratorii. Este recomandat ca operaţiile chirurgicale să nu se facă vara, decât în situaţii urgente, deoarece riscul de infecţii postoperatorii este mai mare, din cauza umidităţii. În plus, cicatrizarea se face mai greu.

Înainte de a se recurge la o intervenţie chirurgicală, este obligatorie efectuarea unor analize biochimice, precum şi a unor investigaţii medicale specifice, în cazul în care pacientul are boli asociate.

Astfel, bilanţul preoperator trebuie să includă testele de laborator (hemoleucograma, timpul de coagulare, examenul sumarului de urină, glicemia), precum şi electrocardiograma, radioscopia toracică şi ecografia abdominală, prin care se poate depista o afecţiune asociată asimptomatică. În cazul în care analizele arată unele dezechilibre sau carenţe (anemie, deshidratare), este nevoie de corectarea acestora înainte de operaţia propriu-zisă.

De asemenea, analizele medicale suplimentare sunt necesare în cazul celor cu boli cronice (pulmonare, cardiace), mai expuşi complicaţiilor chirurgicale. La acestea se adaugă măsurile speciale, care ţin de tipul intervenţiei (precum clisma în cazul operaţiilor în zona aparatului digestiv sau toaleta vaginală pentru operaţiile din sfera ginecologică).

Fumatul întârzie vindecarea

Fumătorii trebuie să renunţe la tutun cu o săptămână înaintea intervenţiei chirurgicale, deoarece fumatul creşte riscul de complicaţii şi întârzie vindecarea şi recuperarea. Tot cu o săptămână înaintea operaţiei trebuie să se evite medicamentele antiinflamatorii precum cele de tipul aspirinei, care pot produce tulburări de coagulare.

De asemenea, este recomandat ca femeile care iau contraceptive orale să întrerupă administrarea acestora cu şase săptămâni înainte de intervenţia chirurgicală, din cauză că pot prelungi sângerarea.

Mai multe pentru tine:
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul