Asia, noua destinaţie în turismul medical

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalele care atrag cei mai mulţi pacienţi sunt cele cu echipamente de ultimă oră, cu cei mai buni medici şi cu cele mai mici preţuri. Iar topul primelor zece instituţii medicale este dominat

Spitalele care atrag cei mai mulţi pacienţi sunt cele cu echipamente de ultimă oră, cu cei mai buni medici şi cu cele mai mici preţuri. Iar topul primelor zece instituţii medicale este dominat nu de Europa sau America de Nord, ci de Asia, după cum scrie revista americană "Newsweek".
Când Jamie Johnson, o americancă cu diabet ce îşi petrecea concediul în Thailanda, a suferit o infecţie la gleznă şi a fost transportată de urgenţă la un spital din Bangkok, a crezut că zilele îi sunt numărate. Dar, spre norocul ei, a fost dusă la primul spital din Asia acreditat pe plan internaţional şi unul dintre cele mai eficiente unităţi medicale din lume. În 2005, la spital s-au tratat 400.000 de pacienţi din 150 de ţări, cea mai mare cifră din lume, de la afecţiuni de inimă până la operaţii ortopedice şi implanturi mamare. Pe lângă tratamentul de ultimă oră, pacienţii sunt îngrijiţi regeşte, ca la un hotel de cinci stele.
Cu limuzina de la aeroport la spital
Pe măsură ce cheltuielile pentru sănătate cresc de la an la an, ideea de a căuta ajutor medical în străinătate devine din ce în ce mai atractivă. Mai mult de 150.000 de americani şi europeni pleacă la tratament în străinătate în fiecare an. Pentru operaţiile invazive, destinaţiile preferate includ India, Thailanda, Singapore şi Malaysia. Spitale mari, precum Bumrungrad şi lanţul Apollo din India, "curtează" pacienţi din America, Europa şi Orientul Mijlociu. La Bumrungrad, pacienţii sunt transferaţi de la aeroport la spital cu limuzina, mai scrie "Newsweek". Una dintre marile agenţii de turism din Asia estimează că turismul medical ar putea atinge suma de 4,4 miliarde de dolari până în 2012.
Costuri cu 80% mai mici pentru angajatori
Marile corporaţii nu stau degeaba. Cel puţin 40 dintre ele au semnat acorduri pentru tratarea în străinătate a angajaţilor, pentru că trimiterea afară a unui angajat scade cu 80 la sută costul procedurilor. O angioplastie costă în SUA 50.000 de dolari şi doar 6.000 de dolari în Mohali, India. Reprezentanţii spitalelor din Asia spun că medicii lor au fost pregătiţi la cele mai bune universităţi din vest, iar timpul mediu în care este evaluat un pacient care vine pe picioarele sale în spital este de 17 minute. Pentru a se dezvolta, spitalul Bumrungrad construieşte o clădire nouă, cu 18 etaje.

Mai multe pentru tine:
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Ce an al schimbărilor este 2026 pentru fragila Prințesă Kate! Previziunile făcute de astrologi i-au înmărmurit pe fanii regali
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil