Aluniţele la control într-o miniclinică dermatoscopică mobilă. Câtă cremă de protecţie ar trebui să aplicăm pe piele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Înainte de a ne expune la soare, e bine să ne facem un control medical pentru aluniţe la dermatolog

Între 21 şi 27 iunie, în Parcul Tineretului din Bucureşti (intrarea Şincai), se desfăşoară o campanie de testare gratuită a aluniţelor. Screening-ul are loc într-o miniclinică mobilă a Unităţii de Dermatoscopie a Asociaţiei  Melanoma MayDay.

Campania se numeşte „Un viitor fără pată“ şi se află la cea de-a patra ediţie. Medici oncologi şi pacienţi vor vorbi despre povara melanomului şi despre importanţa screening-ului.

Pentru identificarea unei aluniţe riscante medicii vorbesc despre aşa-numitul algoritm ABCDE – unde: „A“ vine de la „asimetrie“; „B“ de la „borduri“ (margini neregulate); „C“ vine de la „culoare“ (se observă cu ochiul liber cel puţin două nuanţe distincte la nivelul aluniţei); „D“ înseamnă „dimensiuni“ (mai mari de 5 milimetri); „E“ vine de la „evoluţie“ (se observă creşterea în dimensiuni, apare un nodul pe suprafaţă, mâncărime, sângerare).

În principiu, fiecare ar trebui să ajungem măcar o dată la dermatolog pentru a face un test de risc. Cele mai importante criterii de risc sunt: fototip deschis, peste 40 de aluniţe, aluniţe active chiar dacă nu foarte numeroase, antecedente personale sau familiale de cancere de piele, ancedente de arsuri solare.

Medicii dermatologi mai spun că ar mai trebui să stăm la soare doar atât timp cât nu ne ardem şi să nu uităm să ne fotoprotejăm, preferabil cu o cremă cu indice mare. Cantitatea pentru tot corpul ar trebui să fie de 25-30 de mililitri de cremă, adică un flacon ajunge pentru 10-15 aplicări.

Factor de protecţie corect înseamnă între 30 şi 50 la expunerea intenţionată, recreaţională sau la activităţile în aer liber. Pentru cei care merg pe stradă până la serviciu putem avea doar o cremă hidratantă cu factor de protecţie 20 pe care să o aplicăm pe faţă şi pe decolteu.

Mai multe pentru tine:
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima