Când se îndreaptă vremea. Anunțul meteorologilor despre furtunile periculoase, cât scad temperaturile

0
Publicat:

Instabilitate atmosferică accentuată anunță meteorologii și în următoarele zile, dar și o scădere a temperaturilor. Vremea va deveni răcoroasă în majoritatea regiunilor, chiar rece pentru a doua decadă a lunii iunie în nordul țării și în zonele deluroase din vest-sud-vest.

Nu scăpăm de furtuni nici în următoarel zile FOTO Shutterstock

 Duminică, 11 iunie, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), instabilitatea atmosferică va fi pronunțată în jumătatea de nord a Moldovei, în Transilvania, Maramureș, Crișana, Banat și Oltenia, unde mai ales în a doua parte a zilei și noaptea vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse torențiale și descărcări electrice.

"Va cădea grindină, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat de peste 40-50 l/mp. În celelalte regiuni vremea se va menține caldă, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi pe arii mai restrânse îndeosebi în orele serii. Vântul va avea intensificări asociate ploilor, izolat vor fi și vijelii (rafale în general de 55-65 km/h), iar mai ales în a doua parte a intervalului se va intensifica temporar în est, sud-est și în extremitatea de vest. Temperaturile maxime mai scăzute față de ziua precedentă în nord și nord-est se vor încadra în general între 21 și 31 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 și 19 grade Celsius", anunță ANM.

În București, cerul va fi variabil și îndeosebi spre seara vor fi înnorări, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi cuprinsă între 29 și 31 grade Celsius, iar cea minimă se va situa între 15 și 17 grade Celsius.

Scad temperaturile și mai mult

Săptămâna începe cu vreme instabilă și va deveni răcoroasă în majoritatea regiunilor, chiar rece pentru a doua decadă a lunii iunie în nordul țării și în zonele deluroase din vest-sud-vest. Înnorările vor fi accentuate și va ploua pe arii extinse în regiunile din jumătatea de vest a țării, precum și în zona de munte unde se vor acumula cantități de apă importante, în medie de 25-35 l/mp și pe arii restrânse peste 40-50 l/mp. În celelalte regiuni, cerul va fi temporar noros, iar ploile se vor semnala pe arii mai restrânse. Vor fi mai ales averse, pe alocuri se vor semnala descărcări electrice și izolat vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în sud-estul țării și în extremitatea de vest, dar de scurtă durată, asociate averselor și în partea central-sudică a teritoriului. Temperaturile maxime, în scădere față de ziua anterioară în toată țara, se vor încadra între 15 grade Celsius în nordul Moldovei și 28 grade Celsius, izolat în Muntenia și vestul Dobrogei. Minimele termice vor fi cuprinse între 8 și 18 grade Celsius.

În Capitală, luni, 12 iunie, vremea va fi ușor instabilă. Vor fi înnorări, mai accentuate după orele amiezii, când va crește probabilitatea pentru averse, însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă, în scădere ușoară față de zilele precedente, va fi de 27 grade Celsius, iar cea minimă se va situa între 13 și 15 grade Celsius.

Ploi puternice

Nici marți, 13 iunie, nu avem parte de vreme mai bună. Se răcorește și mai mult, iar meteorologii anunță că vremea va deveni răcoroasă în majoritatea regiunilor, chiar rece pentru a doua decadă a lunii iunie în nordul țării și în zonele deluroase din vest și sud-vest. Înnorările vor fi persistente și va ploua pe arii extinse în Oltenia, Transilvania, Crișana, Maramureș, vestul Munteniei, precum și în zona de munte unde se vor acumula cantități de apă importante, local de 15-20 l/mp și izolat de peste 30 l/mp. În celelalte regiuni, cerul va fi temporar noros, ploile se vor semnala local, iar cantități mai însemnate se vor înregistra doar izolat. Vor fi mai ales averse, pe alocuri se vor semnala descărcări electrice și izolat vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în sud estul țării, dar de scurtă durată asociate ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 17 și 27 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 și 18 grade Celsius. 

În București, cerul va avea înnorări temporare și mai ales spre seară și noaptea vor fi averse, posibil însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 27 grade Celsius, iar cea minimă se va situa între 14 și 16 grade Celsius.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”