Ziua Regalităţii. Weekend plin de evenimente organizate de Casa Regală a României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua Regalităţii este sărbătorită pe 10 mai. Anul acesta, Casa Regală a României organizează atât sâmbătă, cât şi duminică evenimente speciale pentru sărbătoarea regalităţii din România. Printre acestea se numără şi un maraton de peste 10 kilometri, organizat duminică.

Ziua Regalităţii. Ce se întâmplă sâmbătă

Astfel, sâmbătă, de la ora 11.00, pe stadionul „Arcul de Triumf” are loc „Cupa Regelui la Oină”, iar de la ora 19.00, la Ateneul Român, Camerata Regală susţine concertul dedicat sărbătorii de 10 Mai, acesta fiind al patrulea concert din Stagiunea Regală al Cameratei Regale, aflată sub Înaltul Patronaj al Principelui Radu.

„Repertoriul concertului cuprinde Simfonia Nr. 7 în La Major şi Concertul Nr. 4 pentru pian si orchestră de Ludwig Van Beethoven. Dirijor, maestrul Cristian Mandeal, solist, pianistul Andrei Licareţ”, potrivit Casei Regale.

La concertul organizat pentru Ziua Regalităţii iau parte Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu.

Ziua Regalităţii. Programul zilei de 10 mai

Pe 10 mai, chiar de Ziua Regalităţii, va fi organizat Maratonul Regal. Acesta va avea începe de la Palatul Elisabeta, având un traseu de 10,5 kilometri. Startul se va da la ora 8.00 şi se va desfăşura în zona Bd. Kiseleff – Piaţa Victoriei – Bd. Aviatorilor – Parcul Herăstrău – Şos. Bucureşti – Ploieşti. Principele Nicolae va da startul maratonului. 

La ora 15.00, tot la Palatul Elisabeta, va avea loc premierea câştigătorilor Maratonului Regal, în prezenta Alteţelor Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principesa Maria.

În timpul maratonului de Ziua Regalităţii, mai exact duminică - 10 mai - la ora 12.00, Familia Regală va depune flori la statuia Regelui Carol I din Piaţa Palatului Regal, la această ceremonie participând Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu, Principesa Maria şi Principele Nicolae.

Seara se va încheia cu Green Party-ul de la Palatul Elisabeta, care va începe la ora 17.00. 

Evenimentul de Ziua Regalităţii, devenit tradiţie, va aduce împreună şase mii de invitaţi, din toate judeţele ţării şi din Republica Moldova, printre care personalităţi ale autorităţii politice centrale şi locale, personalităţi ale mediilor academic, cultural, ştiintific şi politic, personalităţi ale societăţii civile şi mediului de afaceri, reprezentanţi ai Corpului Diplomatic şi ai clerului.

La fel ca în anii precedenţi, în timpul Zilei Regalităţii, Yakerii Acrobaţi vor survola Palatul Elisabeta. Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale va susţine un concert în grădina palatului. La eveniment vor lua parte Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu, Principesa Maria şi Principele Nicolae.

Ziua Regalităţii. Maratonul nu încurcă circulaţia

Brigada Rutieră a Capitalei atrage atenţia asupra maratonului organizat de Ziua Regalităţii, precizând că acesta se va desfăşura numai pe trotuarele arterelor menţionate, traversarea străzilor făcându-se doar pe la trecrerile de pietoni, sub îndrumarea poliţiştilor rutieri.

„Se va restricţiona cu intermitenţă traficul rutier pe străzile traversate de participanţii la evenimentul sportiv. Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate, să îşi păstreze calmul şi să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone aglomerate, să reducă viteza atunci când trec pe lângă grupurile de pietoni şi să evite petimpul  deplasării,  manifestările  de  natură  a  pune  în  pericol  siguranţa  lor,  dar  şi  acelorlalţi participanţi la trafic. Conducătorii  de  autovehicule  sunt  rugaţi  să  evite  deplasarea  în  zona  dedesfăşurare  a  evenimentului  şi  să  respecte  semnalele  poliţiştilor  rutieri  aflaţi  întrafic pentru devierea acestuia”, potrivit Brigăzii Rutiere.

Din acest an, ziua de 10 mai - Ziua Regalităţii - este oficial sărbătoare naţională, după ce deputaţii au votat un proiect de lege în acest sens.

Ziua Regalităţii - 10 mai marchează trei momente istorice importante: în 1866 şi-a început domnia Carol I, în 1877 a fost proclamată independenţa României, iar în 1881, Carol I a fost încoronat rege.

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești