Vrăjitorie la Judecătorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ghicitoarea Sidonia Marin a încercat să „vrăjească“ cu bani mai mulţi judecători

Mai mulţi magistraţi sunt cercetaţi de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), după ce două faimoase ghicitoare ar fi încercat să-i mituiască pentru eliberarea din puşcărie a unor apropiaţi. Prinţesa magiei albe Sidonia Marin, şi Regina magiei negre Luminiţa sunt acuzate că au vrut să-şi scape rudele de puşcărie în schimbul unor şpăgi de zeci de mii de euro.

Cele două vrăjitoare sunt acuzate că au încercat să dea bani unor magistraţi pentru a-i elibera din arest pe bărbatul şi pe fiul Sidoniei.

În dosar au mai fost trimişi în judecată Grigore Prodan, autointitulat comisar general al Comisariatului pentru Societatea Civilă, Mişu Lider şi Remus Mincă, tatăl şi respectiv concubinul Reginei Luminiţa. 

Mai citiţi şi:

Poliţist arestat pentru o şpagă de 400 de lei

Traseul nescris al şpăgii în maternitate

În aprilie, mascaţii i-au săltat pe soţul Sidoniei, Fabian Marin, dar şi pe cei doi fii, Ahmed, zis Unicatu, şi pe Romeo, zis Sofian, precum şi pe un nepot, Laurenţiu Marin, zis Solomon.

Ei au fost arestaţi pentru infracţiuni cu violenţă, camătă şi şantaj. Disperată, vrăjitoarea a încercat să-şi elibereze prin orice mijloace familia. Cum farmecele sale nu au avut efect în faţa magistraţilor, ea a încercat să influenţeze completul de judecată şi le-a promis bani celor care o vor ajuta să-şi vadă soţul acasă.

„Omule, e şi cam piperat!"

Salvarea vrăjitoarei a venit de la Remus Mincă, zis Nat, concubinul Roxanei Lider, zisă Dalila, fiica Reginei Luminiţa - pe numele real Andrea Cristina Theodora Lider - care a anunţat că a găsit un om influent, dispus - în schimbul unor sume de bani - să intervină pe lângă magistraţi.

Remus Mincă era samsar de maşini second-hand, fiind monitorizat într-un dosar privind furtul a 200 de limuzine din Occident. Cel care i-a promis că va interveni era Grigore Prodan, şeful unei organizaţii nonguvernamentale numite Comisariatul pentru Societatea Civilă.

Potrivit procurorilor DNA, la sfârşitul lunii aprilie 2009, Prodan a cerut 45.000 de euro şi un autoturism de lux pentru a interveni pe lângă magistraţii din cadrul Tribunalui Bucureşti şi ai Judecătoriei Sectorului 5.

Potrivit interceptărilor telefonice realizate în dosar, s-a negociat şi un avans în euro, aproximativ 5.000 de euro, dacă ar fi eliberaţi toţi arestaţii.

În noaptea de 29 spre 30 aprilie, Grigore Prodan, aflat la volanul BMW-ului X5 primit de la vrăjitoare, a fost oprit de un echipaj de poliţie în zona Arcului de Triumf, deoarece a depăşit viteza.

Potrivit procurorilor, pentru a  evita controlul el s-a recomandat ca fiind general şi a prezentat o legitimaţie de tip Comisariatul pentru Societatea Civilă (CSC), asemănătoare cu cele emise de SRI. Echipajul de poliţie a consemnat în raport numărul de înmatriculare al maşinii cu menţiunea „misiune MI", dar fără a aplica vreo sancţiune.

În ziua de 30 aprilie, angajaţii CSC au observat echipa operativă a DNA care filma BMW-ul parcat în apropierea sediului. Dându-şi seama că este filat, Prodan a încercat stergerea urmelor: o persoană care a rămas neidentificată a luat autoturismul şi l-a returnat Sidoniei Marin. După nicio lună, la 26 mai 2009, ea a vândut maşina cu 25.000 de euro.

„Le e frică judecătorilor, ne mănâncă banii"

Procurorii anticorupţie fac cercetări şi cu privire la posibile fapte de corupţie ale unor judecători.

Cercetările au fost demarate după ce, la 27 aprilie 2009, Regina Luminiţa i-a transmis la telefon, în limba ţigănească, soţului său: „Pentru că uite, pe judecător l-am plătit. S-au dus azi şi au dat maşina: pe aia mare. A rămas şi aia a ta. Şi aşa, şi a lui Seif. Hai să vii că e disperare. Le e frică judecătorilor, ne mănâncă banii. Copiii muncesc în Spania. Hai să vii la mine acasă, Nat, da?".

Acuzaţii

Grigore Prodan (foto), avocat în Baroul Constituţional şi comisar general al Comisariatului pentru Societatea Civilă, a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni de trafic de influenţă.

„Am vorbit cu românul"

INTERCEPTĂRI
28 APRILIE 2009, ORA 17.01

Remus Mincă: Eu am vorbit cu românul.
Roxana Lider: Şi.
R.M.: Ce să spun? S-a uitat peste dosar, dar numai despre unul mi-a spus. Despre Fabian.
R.L.: A?
R.M.: Sunt patru.
R.L.: Care patru, mă?
R.M.: ...sunt patru.
R.L.: Scapă?
R.M.: Scapă, dar sunt în dosar. Aşa mi-am dat seama că românul s-a uitat în dosar.
R.L.: Aha.
R.M.: Mi-a spus: Vezi că sunt patru, nu e vorba doar de el.
R.L.: Aha.
R.M.: Aha.
R.L.: Mi-a spus: Îţi spun acum sigur că un an stau închişi. Dacă vor să scape, la primul recurs. Şi a cerut 40 de mii.
R.M.: ...înjură...
R.L.: Cu voia lui, 40 de mii de euro. Dacă vrei, dă 10 mii în două săptămâni, restul.
R.M.: Eh! Ce să mă fac?!
R.L.: Vorbeşte cu el, explică-i situaţia.
R.M.: Bine! 40 de mii nu cred.
R.L.: Românul e mare, e bogat. Mi-a spus: Eu răspund, la două săptămâni după recurs, ies.
R.M.: Şi banii când?
R.L.: Banii înainte.
R.M.: Ei, na! Nu cred că vrea.
R.L.: Mi-a spus clar.
R.M.: O să-i spun mamei acum.
R.L.: Să meargă mama ta cu mine. Hai.

28 aprilie 2009, ora 17.43

Andrea Cristina Theodora Lider: Alo?
Remus Mincă: Ce faci? A plecat aia?
A.L.: A plecat. Eu acum sunt pe drum, mă duc la fraţii mei.
R.M: Dă şi tu un telefon, că românul nu a spus clar: gata dăm drumul la treabă. Că i-am spus: Stai că mă duc să văd, că suma este enorm de mare. Şi dacă acceptă chestia asta, dacă nu, nu ştiu ce să vă spun.
A.L.: Dar tu ce crezi, Nat? Că o să fie pentru amândoi? Merge mai departe?
R.M: Ce?
A.L.: De banii ăştia, românul merge departe?
R.M: Nu ştiu. De asta ţi-am dat telefon. Dar să moară Mali şi Raisa că nu am niciun fel de şmecherie!
A.L.: Nu te mai jura!
R.M: Să dea Dumnezeu nici să nu mai ajung acasă. Nicio sută de mii nu iau. Dacă fac o şmecherie sau ceva. Direct de la început a spus că...
A.L.: Dar am o singură întrebare: e sigur?
R.M: Peste două săptămâni este recursul şi îl scapă. Eu nu am spus de toţi, când am fost aseară, doar de Fabian.
A.L.: Aha.
R.M: Şi acum când m-am văzut cu el, el mi-a spus că sunt patru.
A.L.: Şi dacă nu am bani, rămân pe dinafară?
R.M: Nu am dat-o în amănunte cu el. I-am spus: Lasă-mă să vorbesc cu lumea, că aici e vorba de bani mulţi. Şi
mi-a spus: Când eşti sigur, vii şi vorbim.
A.L.: Sunt în maxi-taxi, în cinci minute ajung la fratele meu, în jumătate de oră te sun.
R.M: Să nu creadă ceva despre mine. Niciun fel de şmecherie, nimic.
A.L.: Dacă vine de la tine, eu te cred.
R.M: Românul e prea şmecher şi prea mare! Şi e bogat. Şi mi-a spus: Mergi cu mine acolo, că nu te fac eu de râs.

29 aprilie 2009, ora 12.58

Remus Mincă: I-am spus despre maşină. Dacă îţi dăm maşina, îi eliberezi mâine? Şi mi-a spus: Dacă nu vă vrea, du-te şi adu maşina şi o arăt acolo, dar îmi faci acte pe ea astăzi şi îţi promit sută la sută că îi eliberez mâine pe amândoi.
Roxana Lider: Care maşină?
R.M.: Maşina lor, un X5.
R.L.: Un X5. Aha!
R.M.: Da, aia face maxim 30.000. Eu ştiu maşina aia.
R.L.: Şi dacă îi va da numai maşina, îi va elibera mâine?
R.M.: Da, da, mâine îi va elibera.