Vom avea 25 de observatori OSCE la alegerile prezidenţiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vom avea 25 de observatori OSCE la alegerile prezidenţiale

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) trimite în România 25 de experţi pentru a monitoriza desfăşurarea alegerilor prezidenţiale. Echipa de experţi va fi condusă de rusul Vadim Jdanovici.

La Bucureşti se vor afla 11  experţi internaţionali provenind din nouă ţări membre ale OSCE, restul fiind trimişi la centrele de votare din ţară. Misiunea are rolul de a observa dacă la scutinele pentru alegerea noului şef de stat se respectă obligaţiile faţă de OSCE şi alte standarde internaţionale, precum şi cu legislaţia internă a României.

Actualul preşedinte, Traian Băsescu, a anunţat în urmă cu o lună că alegerile vor fi monitorizate de OSCE.
'"Unul dintre lucrurile pe care zilele acestea le va semna premierul (Emil Boc, n.r) va fi aprobarea ca OSCE să aibă observatori la alegeri. Trebuie făcută o demonstraţie, pentru aceşti domni care aşa vor să-şi explice eşecul, că în România nu se fraudează alegeri. Cel puţin alegerile prezidenţiale nu se vor frauda sub acest Guvern", declara preşedintele Băsescu al un post de televiziune.

Mai multe pentru tine:
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare