Vlădescu: "Am fi putut minţi încă şase luni"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea moţiunii simple depuse de PNL, că Executivului i-ar fi fost "foarte uşor"  să mintă încă şase luni, să se mai împrumute "vreo şase luni" şi să "aranjeze" un acord cu FMI, dar preferă să le spună românilor adevărul.

"Era foarte uşor să minţim în continuare. Din poziţia de ministru al Finanţelor, vă spun că am fi putut să minţim vreo şase luni, am fi putut să ne mai împrumutăm vreo şase luni, am fi putut să aranjăm un acord cu FMI care să ne mai dea şase luni şi am fi aşteptat să vedem ce se întâmplă. Nu cred că lucrurile vor evolua în bine şi decât să minţim încă şase luni", a declarat Vlădescu.

Măsurile de austeritate care au revoltat angajaţii sectorului public nu reprezintă o acţiune împotriva poporului sau a unui grup de români, ci o acţiune în favoarea ţării şi a poporului, a precizat ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, marţi, la dezbaterea moţiunii simple a PNL.

"Lumea nu merge bine, Europa merge prost, iar România s-ar putea să nu meargă deloc", a declarat Vlădescu.

Europa se află în pragului unei crize a datoriilor publice. Ministrul Finanţelor a afirmat că, în eventualitatea intrării României în această criză, nu se va mai discuta de reduceri de 15-25%, ci de imposibilitatea de plată a salariilor şi a pensiilor.

Sebastian Vlădescu a precizat că nu doreşte să pună poporul român, peste o perioadă estimativă de şase luni sau un an şi jumătate, în situaţia de a-i spune că nu-şi poate plăti pensile şi salariile, că nu se poate finanţa deficitul de 10-12 miliarde de euro, pentru că pieţele s-au închis pentru România şi că ţara noastră va trebui să supravieţuiască din ce produce.

"Nimeni nu şi-ar asuma, în acest moment, riscul ca, după ce România este într-o gravă criză economică, să intre într-o criză socială sau criză politică. Cred că înţelepciunea poporului şi nu spaima îl va face să înţeleagă că nu este o acţiune împotriva poporului român, a unui grup din poporul român, ci o acţiune în favoarea României şi a poporului român şi, din acest punct de vedere, am conştiinţa curată", a declarat Vlădescu.

Afirmaţiile ministrului Finanţelor au venit ca replică la criticile adresate de deputaţii din opoziţie la dezbaterea moţiunii simple a PNL, intitulată "Programul Băsescu - PDL = curbe de sacrificiu pentru români", informează Mediafax.

Sebastian Vlădescu a fost acuzat că face o "simbioză perfectă" între corupţia sistemului fanariot, între sistemul comunist şi dispreţul faţă de oameni ai celor de extremă dreaptă, potrivit criticilor deputatului PNL Octavian Popa. Totodată, el l-a acuzat pe ministrul Finanţelor că a crescut de patru-cinci ori numărul posturilor şi al salariilor, oferind ca exemplu Garda de Mediu.

Moţiunea simplă iniţiată de PNL împotriva ministrului Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a fost respinsă, marţi, de Camera Deputaţilor. Au fost înregistrate 130 de voturi pentru şi 143 împotrivă.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026