VIDEO „Savanţii închisorilor“, pe lista neagră a noului ministru al Justiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raluca Prună, ministrul Justiţiei, a declarat la Adevărul Live că pregăteşte câteva modificări legislative care să reducă fenomenul eliberării condiţionate a deţinuţilor pe baza cărţilor pseudo-academice scrise în spatele gratiilor. Astfel „Savanţii înnchisorilor“ nu vor mai putea să îşi reducă din pedepse pe baza lucrărilor ştiinţifice.

Noul ministrul al Justiţiei a explicat că la nivelul ministerului există deja „o preocupare“ pe care a avut-o predecesorul său la cârma instituţiei, Robert Cazanciuc, dar şi un proiect de legislaţie secundară care reglementează mai strict eliberarea deţinuţilor pe baza cărţilor scrise în penitenciar.

„Nu putem să nu constatăm că în ultimii trei-patru ani a explodat acest fenomen şi trebuie să ne gândim şi la o modificare a executării pedepselor pentru că, fără să devansez niciun fel de decizie, mă întreb în ce măsură este mai merituoriu pentru educarea inculpatului să scrie o carte, decât să picteze? Sunt deţinuţi care pictează, sunt deţinuţi care sculptează în lemn, şi atunci, pe criteriul acesta al nediscriminării, ar trebui să aducem pe acelaşi palier de egalitate toate activităţile pe care o persoană privată de libertate le face şi care poate duce la formarea unei opinii că s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate“, a precizat Raluca Prună.

De asemenea, noul ministru al Justiţiei apăreciază că evaluarea unei lucrări ştiinţifice se face cu dificultate şi în libertate nu doar în sistemul penitenciar. „Sunt surprinsă şi pentru o anumită lipsă de rigoare pentru că nu orice fel de teanc de hârtii pe care îl pui între două coperţi poate fi considerat o carte. Sigur, fiecare este liber să scrie memorii, jurnale de detenţie, dar asta nu justifică un caracter ştiinţific al lucrării. Este complicat mai ales într-o societate care are dificultăţi majore în a califica ce este o teză de doctorat. Lucrurile trebuie readuse într-o matcă care este firească“, a mai precizat Raluca Prună la Adevărul Live.

Ministrul Justiţiei, despre ”Savanţii Închisorilor”: ”Nu orice teanc de hârtii între două coperţi este o carte mai ales într-o societate cu dificultăţi în a clarifica ce e o teză de doctorat”

Cum vor fi aleşi noii şefi ai parchetelor?

Pentru că 2016 este anul în care vor trebui numiţi şefii parchetelor, printre care şi cel al al DNA, noul ministru al Justiţiei a trecut în revistă câteva criterii pentru selecţia acestora: Integritatea, experienţa profesională şi viziunea.

De asemenea, Raluca Prună a declarat că îi va încuraja pe magistraţii din ţară să participe la această selecţie dar va ţine cont şi de posibilitatea reinvestirii şefilor de parchete care au performat.”Îi descurajez pe cei care ştiu că au probleme de integritate să participe la această selecţie dar aş prefera să fie mai mulţi candidaţi din afara Bucureştiului. Îi rog pe cei din ţară care îndeplinesc criteriile să facă acest pas şi să îşi depună intenţia. Cred că este cazul să avem o reprezentare geografică mai bună. În acelaşi timp presiunea şi aşteptarea publicului fiind atât de mare, poate că voi fi nevoită să cer unor oameni care au dovedit deja că au capacitatea managerială, care au rezultate, să se reînscrie în procedură“, a mai spus ministrul.

Mai multe pentru tine:
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț