VIDEO Poliţist arestat pentru că a cultivat canabis în apartamentul său

0
Publicat:
Ultima actualizare:
VIDEO Poliţist arestat pentru că a cultivat canabis în apartamentul său

Un ofiţer de poliţie din Capitală fost arestat pentru 29 de zile, fiind acuzat de producere şi trafic de stupefiante, după ce colegii lui de la Serviciul Antidrog au descoperit o cultură de canabis în apartamentul său de pe strada Brezoianu.

Subinspectorul George Sebastian Voicu (26 de ani) a fost arestat, ieri, împreună cu alţi doi complici,  Emil Constantin Popescu, cetăţean american cu rezidenţă în România –urmărit internaţional pentru trafic de droguri şi Alexandru Andrei Vlad, cunoscut cu antecedente penale.

Patru kilograme de canabis

Cei trei au declarat anchetatorilor că drogurile obţinute din cultură urmau să fie puse în vânzare, iar veniturile obţinute, estimate la câteva mii de euro lunar, intenţionau să le investească în alte spaţii care urmau să devină “sere” pentru canabis.

Subinspectorul George Sebastian Voicu, din cadrul Secţiei 7 de Poliţie, îşi transformase apartamentul într-un adevărat laborator de canabis cu ajutorul echipamentelor aduse de Emil Popescu. Culmea, poliţistul urma cursurile unui masterat în domeniul prevenirii şi combaterii traficului ilicit de droguri.

De la locuinţa subinspectorului, poliţiştii au ridicat 40 de plante mature de cannabis, multe altele fiind aflate în diverse stadii de dezvoltare, în cantitate de peste patru kilograme, precum şi o instalaţie electrică de ventilare şi control al umidităţii şi temperaturii care asigura plantelor un mediu propice dezvoltării.

Mai multe pentru tine:
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Soacră mare la 92 de ani! Actrița Joan Collins și-a condus unicul fiu la altar
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Mihai Trăistariu intervine în scandalul burselor: „Unde să lucreze studenții, să facă striptease noaptea?” Mesaj dur pentru guvernanți: „Asta nu mai e carte!”
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Statele UE vor să restricționeze mișcarea diplomaților ruși în Europa. „Sunt repartizați într-un loc, dar lucrează în altul”
Cristian Diaconescu, ambasador în Turcia. Pentru ce posturi se pregătesc Luminiţa Odobescu şi Dacian Cioloş SURSE
Rețetă turcească de salată de vinete cu iaurt și usturoi. E dietetică, delicioasă și sănătoasă