VIDEO Petrecere cu alcool şi ţigări în celulă, transmisă live pe Facebook: „Asta-i viaţa la bulău“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doi dintre deţinuţii care apar în imagini FOTO Captură Facebook

Un grup de români aflaţi într-o celulă a transmis live pe o pagină de Facebook imagini din timpul unei petreceri care a avut loc chiar în penitenciarul în care sunt închişi.

Autorităţile au demarat o anchetă pentru a vedea dacă petrecerea transmisă pe reţeaua socială a avut loc în România sau în altă ţară, mai ales că ţigările şi alcoolul au fost nelipsite. 

Cei şapte deţinuţi petrecăreţi le mulţumesc fanilor de pe Facebook, printre sticle de acool şi ţigări, dar, deşi sunt întrebaţi de cei care îi privesc unde se află închişi, evită răspunsul, notează digi24.ro

Ei spun doar că au plătit scump pentru transmisia de pe Facebook: „Fraţilor, cât ne-a costat pe noi asta! Am dat bani mulţi să ţin live-ul ăsta“.

„Primim numai inimioare. Au intrat sute, mii. Asta-i viaţa la bulău“, spune un deţinut. Nu toţi prizonierii au intrat în atmosferă: câţiva colegi de celulă încearcă să doarmă, acoperiţi cu pături, în timp ce petrecăreţii cântă, dansează şi dau dedicaţii. 

Potrivit sursei citate, imaginile au ajuns şi la Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Oficialii ANP spun că au început o anchetă pentru identificarea petrecăreţilor, dar şi pentru a se afla dacă petrecerea din celulă, transmisă live pe Facebook a avut loc într-o unitate de detenţie din ţară sau străinătate.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele