VIDEO Încă nu se cunoaşte cauza depresurizării cabinei în cazul zborului 2294

0
Publicat:
Ultima actualizare:
VIDEO Încă nu se cunoaşte cauza depresurizării cabinei în cazul zborului 2294

Inspectorii nu au găsit nimic neobişnuit la avionul companiei Southwest Airlines, care a efectuat o aterizare de urgenţă, ieri, în oraşul Charleston, West Virginia, după ce o gaură în fuselaj de dimensiunile unei mingi de fotbal a provocat depresurizarea cabinei.

Citiţi şi:
Un avion cu pasageri aterizează de urgenţă în Charleston

Nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului în care a fost implicat un avion de tip Boeing 737 care zbura la o altitudine de 10.000 de metri, pe ruta Nashville, Tennessee – Baltimore, Maryland, cu 126 de pasageri şi un echipaj de cinci persoane la bord, potrivit purtătorului de cuvânt al companiei aeriene, Marilee McInnis.

Scăderea rapidă a presiunii din cabină a provocat activarea măştilor de oxigen, dar ncei 126 de pasageri au scăpat nevătămaţi.

După aterizare, în fuselajul avionului a fost descoperită o gaură de mărimea unei mingi de fotbal.

Conform spuselor lui Marilee McInnis, cauza oincidentului rămâne necunocută, iar Administraţia Federală a Aviaţiei şi de Departamentul Naţional pentru Siguranţa Transporturilor lucrează la investigarea problemei.

Zborul 2294 a aterizat la Charlston, după ce echipajul a sesizat o că este ceva în neregulă cu presiunea din cabină, care scăzuse brusc.

Urmăriţi declaraţiile pasagerilor aici:



Embedded video from CNN Video