VIDEO Germania: O femeie însărcinată ucisă pentru că era musulmană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
VIDEO Germania: O femeie însărcinată ucisă pentru că era musulmană

O femeie musulmană însărcinată în trei luni a fost înjunghiată de un bărbat de naţionalitate germană, în vârstă de 29 de ani, care i-a aplicat acesteia 18 lovituri de cuţit, chiar sub privirile inocente ale copilului ei, de numai trei ani, în timpul unei audieri în care era acuzat de calomnie, transmite CNN. Bărbatul, care dispreţuieşte lumea islamică, s-a prezentat luni la curtea din Dresda, unde va fi judecat pentru faptele

Bărbatul este cercetat pentru înjughierea farmacistei Marwa El-Sherbini, în vârstă de 33 de ani, de 18 ori în faţa fiului ei în vârstă de numai trei ani, în timpul audierii unui caz de calomnie, în luna iulie.

A vrut să-i anihileze
, a declarat avocatul acuzării, Frank Heinrich.

Avocatul a explicat instanţei judecătoreşti că acuzatul a înjunghiat-o pe femeie dintr-un sentiment de ură manifestat faţă non-europeni şi musulmani
, raportează AFP, citată de CNN.

Mai citiţi şi
:


Totul a început în august 2008, când, aflată pe un teren de joacă public, Sherbini l-a rugat pe bărbat să îl mute pe nepotul său dintr-un leagăn pentru ca fiul ei Mustafa să-l poată folosi.

Bărbatul a insultat-o pe Sherbini, folosind apelative precum terorist sau islamic, potrivit procurorilor.

Femeia l-a acuzat pe bărbat de insultă şi abuz, invocându-l în instanţă. Astfel, ambele părţi s-au prezentat la proces pe 1 iulie, unde, la finalul mărturiei lui Sherbini, bărbatul a scos un cuţit, cu care a atacat-o.

El s-a prezentat la proces într-un hanorac cu glugă şi cu ochelari de soare la ochi, pe care judecătorul l-a rugat să şi le dea jos, potrivit AFP.

Bărbatul s-a năpustit şi asupra soţului femeii, căruia i-a aplicat trei lovituri de cuţit, şi a mai atacat o persoană prezentă în sala de judecată.

Potrivit presei locale, poliţiştii au încercat să intervină în timpul incidentului, unde câteva focuri de armă au fost trase. Unul dintre glonţuri l-a nimerit chiar pe soţul victimei, care a fost transportat la spital de urgenţă. El a stat în comă timp de două zile.

Sherbini s-a mutat în Dresda în anul 2003, după ce soţul ei a primit o bursă de cercetare în domeniul ingineriei genetice la Institutul Max Planck. Când Sherbini a fost ucisă, el trebuia să-şi prezinte teza de doctorat.

Moartea femeii, însărcinată în trei luni, a stârnit furia musulmanilor din întreaga lume, dar în special a nativilor din Egipt. Mulţi au acuzat Germania că nu apără minoritatea musulmană în faţa unui nou val dominat de sentimente de ură la adresa lumii arabe.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare