VIDEO Cum sunt ridicate maşinile înmatriculate în România după intrarea în vigoare a noului Cod Rutier italian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii din Italia se plâng pe reţelele de socializare de modificările aduse Codului Rutier italian prin care se limitează drastic circulaţia maşinilor înmatriculate în străinătate de către şoferii care au reşedinţa în Italia de cel puţin 60 de zile. Mai mult, ei se avertizează pe unde sunt patrule de poliţie care fac astfel de controale.

“Atenţie, este un echipaj de poliţie lângă Piazza Sempione, controlează maşinile cu număr românesc!”, spune pe Facebook un român din Italia, citat de hotnews.ro.

Pe 4 decembrie, a intrat în vigoare „Decretul cu privire la siguranţă”, care poartă numele vicepremierului Matteo Salvini. Concret, în decret sunt introduse schimbări ale Codului Rutier Italian (articolul 93), prin care se limitează drastic circulaţia maşinilor înmatriculate în străinătate de către şoferii care au reşedinţa în Italia de cel puţin 60 de zile. Mai precis, după cum informează Ambasada României în Italia, se interzice „persoanelor care au rezidenţa în Italia de mai mult de şaizeci de zile să circule cu un vehicul înmatriculat în străinătate. Sunt exceptate de la această interdicţie anumite cazuri de concesiune în leasing, închiriere sau în comodat”.

Conform unor relatări, la Florenţa, poliţiştii au oprit un Audi cu plăcuţe de înmatriculare româneşti, iar în urma verificării documentelor şoferul român a primit o amendă de 498,40 euro. Un alt şofer român a primit o amendă de 1.112 euro pe raza oraşului Ravenna. Certificatul de înmatriculare i-a fost confiscat şi i-a fost pus sechestru pe maşină, scrie o publicaţie de limbă română din Italia. 

Ambasada României în Italia a anunţat vineri pe pagina de Facebok modificarea Codului Rutier italian, în conformitate cu Legea nr. 132 privind convertirea în lege, cu modificări, a Decretului-Lege nr. 113 din 4 octombrie 2018.

Modificările anunţate sunt:

- Articolul 29-bis al Legii nr. 132 aduce modificări art. 93 (referitor, între altele, la cartea de circulaţie a vehiculului), art. 132 (privind circulaţia vehiculelor înmatriculate în străinătate) şi art. 196 (privind solidaritatea în cazul încălcărilor care se pedepsesc cu sancţiuni administrative pecuniare) din Codul Rutier.

- Modificările aduse articolului 93 din Codul Rutier interzic persoanelor care au rezidenţa în Italia de mai mult de şaizeci de zile să circule cu un vehicul înmatriculat în străinătate. Sunt exceptate de la această interdicţie anumite cazuri de concesiune în leasing, închiriere sau în comodat, pentru care vă rugăm să faceţi referire la textul integral al legii. 

- Pentru cazurile de încălcare a interdicţiei de circulaţie a vehiculului înmatriculat în străinătate, amenzile administrative variază între 712 şi 2.848 euro. Autoritatea Rutieră italiană (Ufficio Motorizzazione Civile) dispune interdicţia de circulaţie pentru vehiculul în cauză, care este sechestrat. În cazul în care, după 180 de zile de la data infracţiunii, nu au fost îndeplinite formalităţile pentru înmatricularea vehiculului în Italia, vehiculul este confiscat.

- Articolul 132 al Codului Rutier prevede că vehiculul înmatriculat în străinătate, pentru care au fost îndeplinite formalităţile vamale şi cele prevăzute de articolul 53 Cod Rutier, poate circula în Italia un an pe baza certificatului de înmatriculare din statul de origine, cu îndeplinirea tuturor obligaţiilor vamale şi plata taxelor de vânzare-cumpărare. După încheierea perioadei de un an, titularul vehiculului trebuie să solicite autorităţilor italiene competente o foaie de parcurs şi înregistrarea vehiculului pentru a putea părăsi teritoriul italian. Sancţiunile prevăzute pentru încălcarea dispoziţiilor articolului 132 sunt aceleaşi ca la articolul 93.

- Articolul 196 conţine precizări în legătură cu cei cărora le revine, în mod solidar, responsabilitatea în cazul încălcării dispoziţiilor Codului Rutier privind circulaţia vehiculelor înmatriculate în străinătate.

"Dacă noi românii suntem cetăţeni europeni , atunci cu ce ne ajută Comunitatea Europeană dacă noi nu putem circula cu maşinile înregistrate în România pe teritoriul altor state europene ???", este unul dintre comentariile la postare.

 "Esti aici in Italia, trebuie sa respecti legile de aici", este un alt punct de vedere.

"În loc sa ne traduceti legea nu ati putea sa va faceti treaba pentru care sinteti platiti, adica sa aparati interesele romanilor peste hotare?", spune un alt român.

Alţii cer simplificarea procedurilor de radiere a maşinilor înmatriculate în ţară. Nu puţini sunt cei care caută portiţe de scăpare interpretând legea într-un mod care să le ofere soluţii favorabile.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare