Vela spune că în urma controalelor la inspectoratele judeţene de Poliţie s-au găsit "anomalii"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, susţine că, în urma controalelor făcute la Inspectoratele de Poliţie judeţene au fost descoperite unele "anomalii", dând exemplul unor promovări în funcţii cu câteva luni înainte de pensionarea unor poliţişti, care erau "pila inspectorului”, pentru ca aceştia să beneficieze de pensii mai mari.

"Sunt multe lucruri care pot fi îmbunătăţite, nu neapărat că sunt în neregulă, dar au fost tolerate de-a lungul anilor şi de conducătorii din departamentele din minister, şi de miniştri sau chiar de sindicate şi ele pot fi îmbunătăţite", a declarat vineri, la Digi 24, ministrul Afacerilor Interne, referindu-se la activitatea din inspectoratele de poliţie judeţene.

Ministrul a dat ca exemplu faptul că "prea mulţi oameni sunt în birouri şi prea puţini pe stradă”, susţinând că proporţia ar trebui schimbată şi crescut numărul poliţiştilor care lucrează efectiv în teren. 

Vela a mai vorbit şi despre faptul că există acte normative care îi favorizează pe poliţiştii care încalcă regulamentele.

"Alt exemplu poate fi cu privire la unele acte normative în favoarea celor care încalcă regulamentele şi nu pot fi anchetaţi sau analizaţi mai mult de un an şi dacă de la demararea anchetei administrative, disciplinare trec şase luni, este clasat dosarul, fie clasare, fie după un an a expirat timpul legal în care poţi să demarezi o anchetă administrativă, sunt anomalii care pot fi înţelese în anumite situaţii, dar nu doresc să fie catalogate, în viitor, ca privilegii”, a mai spus Vela.

Ministrul de Interne a precizat că în urma controalelor au fost descoperite cazuri de promovări în funcţii ale unor poliţişti cu câteva luni înainte de pensionare, "pentru ca promovatul, care era pila inspectorului, să poată ieşi la pensie cu o pensie mai mare în funcţie de comanda sau misiunea pe care o îndeplinea”.

"Era evident că acea promovare a fost făcută subiectiv doar pentru a fi în favoarea unui om, nu în favoarea Ministerului”, a adăugat Marcel Vela.

Acesta a precizat că în prezent se efectuează un audit la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, iar Corpul de Control al ministrului se află la un inspectorat din ţară. 

În ceea ce priveşte măsurile care vor fi luate în aceste cazuri, ministrul spune că trebuie avute în vedere acele decizii astfel încât să nu se ajungă la procese în instanţă.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani