Vasile Blaga va fi audiat ca martor în procesul lui Darius Valcov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Darius Valcov Inquam Photos

Curtea Supremă a acceptat mai multe cereri ale lui Darius Valcov în procesul în care a fost condamnat la 8 ani de închisoare în prima instanţă, printre care audierea lui Vasile Blaga ca martor şi audierea în şedinţă publică a înregistrării din martie 2015, de la DNA, cu momentul recunoaşterii acuzaţiilor din dosar. Următorul termen a fost stabilit pentru data de 17 septembrie.

Potrivit G4media, În timpul urmăririi penale, Darius Vâlcov le-a declarat procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) că în 2009 a fost chemat de Vasile Blaga la sediul central al PDL, iar acesta i-ar fi spus, confidenţial, că ştie că în Olt vor fi licitaţii pentru lucrări de reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare, după care i-a transmis că alocarea fondurilor pentru unele lucrări la Primăria Slatina se va face, pe viitor, doar dacă SC Tehnologica Radion SRL va câştiga licitaţiile.

În justificarea interesului manifestat de Vasile Blaga, Vâlcov a susţinut că ştia şi că firma Tehnologica Radion era condusă „din umbră” de către greii din PDL de la acea vreme, „printre care se afla şi domnul Vasile Blaga”, dar şi că Theodor Berna, administratorul societăţii, a fost consilierul lui Traian Băsescu la Primăria Capitalei. De altfel, Vâlcov a fi formulat un denunt pe numele lui Blaga, care a fost clasat.

“E vorba de a demonstra că ceea ce inculpatul Valcov a arătat în declaraţia pe care a dat-o este adevărat (…) Vâlcov vine şi spune că Blaga a fost cel care l-a pus în contact cu Berna Theodor (…) ceea ce vrem noi sa demonstram este credibilitatea pe care Vâlcov o are in declaraţia sa”, a explicat avocatul acestuia la termenul din 11 iunie.

Audierea înregistrării DNA când recunoaşte acuzaţiile

O altă cerere acceptata de cei cinci judecători care vor decide verdictul final în procesul fostului consilier este audierea în şedinţă publică a înregistrării  din 31 martie 2015, de la DNA, cu momentul recunoaşterii acuzaţiilor din dosar.  Vâlcov şi-a retras ulterior mărturia. Avocatul lui Darius Valcov vrea să demonstreze că declaratia ar fi fost luată sub presiune.

Vâlcov, somat să se prezinte la termenele de judecată

Absent la termenele care au avut loc în apel, magistraţii îl somează pe fostul ministru al Finanţelor să participle la şedinţele de judecată.

“Pune în vedere apelantului inculpat Vâlcov Darius Bogdan să se prezinte la instanţa pentru a-şi exprima punctul de vedere, în sensul de a preciza dacă doreşte să dea declaraţie în această fază procesuală, iar în cazul în care nu se poate prezenta la instanţă să depună o declaraţie autentificată din care să rezulte, fără echivoc, poziţia acestuia cu privire la acest aspect”, se arată în încheierea instanţei.

Istoricul dosarului

Potrivit DNA, in cursul anului 2009, omul de afaceri Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, l-ar fi contactat pe Darius Valcov, la acea data primar al municipiului Slatina, caruia i-a propus ca, in schimbul oferirii sprijinului in influentarea factorilor de decizie din cadrul autoritatii contractante (SC Compania de Apa Olt SA), in vederea castigarii unor licitatii de lucrari pentru obiective situate in Slatina, Scornicesti, Piatra Olt si Draganesti, sa ii dea 20% din valoarea sumelor incasate, conform contractelor de executie a respectivelor lucrari.

Cu ocazia derularii procedurilor de licitatie referitoare la atribuirea celor trei contracte, membrii comisiei au procedat, la indemnul lui Darius Valcov, in mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor conditii de eligibilitate in scopul favorizarii firmei Tehnologica Radion, arata DNA.

Astfel, Tehnologica Radion a castigat licitatiile organizate in cadrul proiectului 'Extinderea si reabilitarea sistemelor de alimentare cu apa si apa uzata in judetul Olt', fiind semnate contracte, cu Compania de Apa Olt, pentru mai multe lucrari, de 78.201.552 lei. Astfel, in baza acestei intelegeri, in perioada ianuarie-martie 2011, Darius Valcov s-a prezentat periodic la sediul firmei Tehnologica Radion, unde a primit suma totala de 1.200.000 lei (in 3 transe a cate 400.000 lei fiecare), remiterea fiind realizata ori de cate ori contractantul Compania De Apa Olt efectua plati in contul societatii, spun procurorii.

Magistratii arata ca, in perioada aprilie-decembrie 2011, Darius Valcov ar fi primit de la Theodor Berna, prin intermediul lui Minel Prina, suma totala de 2.500.000 lei (in 5 transe a cate 500.000 lei fiecare).

Urmărit penal de DIICOT în dosarul publicării protocolului secret

DIICOT a început urmărirea penală in personam faţă de Darius Vâlcov pentru infracţiunea de divulgare a secretului care periclitează securitatea naţională (articolul 407 din Codul penal, alineatul 3). Urmărirea penală in personam a fost începută de DIICOT pe 27 februarie 2019, iar de atunci Vâlcov a fost citat de două ori la DIICOT, o dată, în martie şi a doua oară, în aprilie. De fiecare dată, a refuzat să facă declaraţii, prevalându-se de dreptul la tăcere.

Pe 23 august, Darius Vâlcov a publicat pe pagina sa de Facebook protocolul încheiat între Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) şi Serviciul Român de Informaţii (SRI) la data de 7 decembrie 2016. Potrivit articolului 407 din Codul penal, alineatul 3, „divulgarea, fără drept, a unor documente sau date care constituie informaţii secrete de stat, de către cel care ia cunoştinţă de acestea în afara îndatoririlor de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani”. Dosarul a fost deschis ca urmare a unei sesizări a SRI din data de 28 august 2018. 

Mai multe pentru tine:
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie