Vanghelie despre profanarea criptei Lahovary: Asta-i viaţa!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul sectorului 5 a recunoscut că şi-a înhumat rudele în cripta generalului Lahovary, dar crede că nu a făcut „nimic imoral“. Marian Vanghelie spune că a cumpărat Capela Lahovary, dar de fapt a primit-o prin donaţie, în 2008, de la subordonatul său, Niculae Cristea, directorul Pieţelor din sectorul 5. 

Lui Marian Vanghelie (42 de ani) nu îi este ruşine pentru fapta comisă: înhumarea rudelor sale în capela familiei unui general, Iacob Lahovary (1846-1907), care a luptat pe front pentru Independenţa României, la 1877.

Mai citeşte şi:

Mai citeşte şi despre un alt reprezentant de marca al familiei dată afară din cavoul de la Bellu: Un politician simpatizat de presă: Alexandru Lahovari

„Vă dau un răspuns foarte serios: nu am făcut nicio ilegalitate şi nici măcar ceva imoral. Nu am ştiut la vremea respectivă a cui a fost proprietatea pentru acest cavou. Pur şi simplu s-a luat cu o zi înainte să se facă înmormântarea", a spus, ieri, la Realitatea TV, Marian Vanghelie, comentând dezvăluirile în exclusivitate ale ziarului „Adevărul" despre modul în care el a ocupat Capela Lahovary.

„Aşa e viaţa!"

Vanghelie a recunoscut şi că şi-a înmormântat bunicul matern acolo, pe Niculae Constantin (1922-2008). Tot el a ţinut să sublinieze cu un aer fatal: „Aşa e viaţa! Ştiţi cum este în viaţă: în momentul când ţi se întâmplă un necaz, încerci să vezi cum te descurci". Vanghelie susţine că a „cumpărat cu bani" acea capelă. „Cineva din familia mea a căutat, a găsit prin cunoştinţele pe care le avea, a încercat şi a găsit o locaţie pe care s-o cumpere cu bani de pe piaţă".

În realitate, tranzacţia s-a făcut sub formă de donaţie, Vanghelie primind capela de la angajatul său, Nicolae Cristea, actual director al Administraţiei Pieţelor din sectorul 5. Acesta din urmă a fost primul concesionar al capelei, în 2003. Faptul că în cele din urmă Vanghelie i-a oferit bani subordonatului său în schimbul donaţiei îl face pe edil să creadă că a cumpărat monumentul şi că ar fi chiar proprietar.

Conform Regulamentului de funcţionare a cimitirelor, moştenirea şi donaţia sunt singurele moduri prin care se pot schimba titularii unui cavou. Terenul aferent acestui cimitir trebuie să rămână proprietate a Statului. Şi în această afacere, Vanghelie s-a folosit de vărul său, Mircea Sorin Niculae (33 de ani), cel pe numele căruia cumpărase şi Magazinul Bucureşti.

Colegii de partid tac mormânt

Liderii Partidului Social Democrat nu au vrut să comenteze situaţia jenantă în care se află vicepreşedintele PSD, Marian Vanghelie. Joi, 8 iunie, Ion Iliescu (stânga) se grăbea la aeroport." Habar n-am, nu am citit articolul". Nici după ce i s-a prezentat succint subiectul Iliescu nu a vrut să comenteze. „Nu ştiu... nu pot să fac comentarii despre ceva ce nu cunosc, nu am citit articolul", declara fostul preşedinte al ţării.

Şi Adrian Năstase (centru) s-a eschivat: „Nu pot să comentez, că nu am văzut informaţia asta, îl întrebaţi pe Marian Vanghelie". În ceea ce-l priveşte pe preşedintele PSD, Victor Ponta (dreapta), acesta era joi preocupat de demiterea actualului Guvern şi nu a vrut să dea nicio declaraţie în legătură cu faptele comise de Marian Vanghelie. „Îmi pare rău, dar până marţi, la moţiune, nu doresc să comentez alte subiecte!", a declarat Ponta.

Rudele lui Vanghelie nu mai pot fi deshumate

Preşedintele Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), Călin Murg, a declarat ieri, pentru „Adevărul", că instituţia pe care o conduce va cere Ministerului Culturii clasarea criptei Lahovary ca monument istoric. Cu toate acestea, indiferent de reacţia ministerului, presupusa dispariţie a osemintelor familiei generalului Iacob Lahovary din cimitirul Bellu nu poate fi verificată decât în 2015.

„Trebuie să treacă şapte ani de la îngroparea rudelor domnului Vanghelie ca să se poată deschide cripta, altfel e profanare! Oricum, este cert că în actele Administraţiei Cimitirelor nu există nicio deshumare în cripta Lahovary de prin anii '40", a spus Călin Murg. El a adăugat că, din păcate, acest mormânt era trecut la categoria „Succesiuni vacante" în anul 2003, când a fost concesionat lui Nicolae Cristea, cel care l-a donat ulterior familiei Vanghelie.

„Lucrăm la un proiect prin care vom transfera aceste cripte cu o istorie valoroasă din cimitirele Bellu şi Sfânta Vineri, care sunt trecute la «Succesiuni vacante», în proprietatea municipalităţii, ca să ne putem îngriji de ele", a promis preşedintele CGMB.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate