UPDATE Protestul taximetriştilor din Capitală s-a încheiat: sute de maşini au fost parcate în faţa Guvernului. Ce spun Uber şi Clever

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevarul

Peste 500 de taximetrişti au protestat dimineaţă în Piata Victoriei, îngreunând  traficul. Ţinta lor: Uber, Taxify şi Clever Go. Protestatarii ameninţă că dacă nu se va da o ordonanţă de urgenţă care să „rezolve problemele”, la sfârşitul lunii vor veni în faţa guvernului toate taximetrele din ţară. În acelaşi timp, reprezentanţii aplicaţiilor Uber şi Clever susţin că este nevoie de reglementări clare pentru toate tipurile de transport.

Protestatarii sunt nemulţumiţi din cauză că - susţin ei - statul îi obligă să îşi procure o mulţime de acte şi să plătească dări la stat pentru a face taximetrie, în timp ce pe cei circa 100.000 de şoferi care fac ride sharing în ţară - folosind aplicaţiile Uber, Taxify, Bla Bla Car şi Clever Go - îi lasă să facă bani la negru şi să transporte persoane în condiţii nesigure.

„Avem promisiunea că se va întocmi o ordonanţă de urgenţă care să rezolve problemele. Mai întâi, această ordonanţă ar urmă să elimine din Legea taximeteriei sintagma 'în mod repetat'. Acum, legea spune că autorizaţia unor şoferi care fac transport ilegal de persoane şi evaziune se poate ridică doar dacă sunt surprinşi încălcând legea 'în mod repetat'. E o formă de protecţie a pirateriei.

Apoi, aceeaşi ordonanţă de urgenţă prevede că activitatea de rent-a-car urmează să treacă la Ministerul de Finanţe. Ea există de ani buni în România din 2003 şi nici până astăzi 80% din primarii nu au reglementat-o. De 15 ani, cu legea în vigoare, fiecare a făcut ce vrea. Asta ar asigura un control mai bun al activităţii. Sperăm să nu mai avem, că astăzi, 100.000 de şoferi (inclusiv cei de Uber - n.red.) care fac transport ilegal.

Dacă această ordonanţă promisă nu va ieşi săptămâna viitoare sau în cel mult două săptămâni, pe 27-28 februarie toate maşinile din ţară vor veni în Bucureşti. Dacă nu iese ordonanţă, e semn clar că cineva păstoreşte ilegalităţile din ţară", susţine preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu.

UPDATE Reprezentanţii Uber au transmis că sunt de acord cu protestatarii. „Suntem de acord cu protestatarii că este nevoie de reglementări clare pentru toate tipurile de transport din oraş şi încurajăm orice dezbatere pe această temă. Ne dorim să fim un partener pentru autorităţi. Susţinem reglementarea serviciilor de transport alternative şi, între timp, i-am sprijinit pe toţi partenerii care au dorit să obţină un atestat de şofer profesionist”, au transmis reprezentanţii Uber.

În alte ţări, Uber colaborează cu industria de taxi, iar serviciile de taxi sunt integrate în platforma Uber. Taxiurile sunt parte din strategia pe termen lung a companiei de a deveni o aplicaţie multi-modală, prin care utilizatorii pot accesa toate mijloacele de transport - Uber, taxi, biciclete electrice, transport în comun. În prezent, sute de mii de utilizatori folosesc serviciile Uber în Bucureşti, Braşov, Cluj şi Timişoara.

De semenea, oficialii Clever susţin că „exista directive europene clare ce susţin existenţa aplicaţiilor agregatoare întrucât oferă clienţilor acces direct şi transparent la cele mai bune oferte de pe piaţă. Recent, Guvernul şi-a exprimat intenţia de a actualiza legislaţia în vigoare prin intermediul Parlamentului. Drept urmare, exista deja în dezbatere parlamentară o propunere legislativă de a îmbunătăţi cadrul legal, inclusiv prin integrarea aplicaţiilor agregatoare şi a serviciilor de transport alternativ.

Pentru industria de taxi, Clever intermediază anual peste 40 de milioane de comenzi, în valoare de peste 100 milioane de euro.”

UPDATE Protestul taximetriştilor s-a încheiat în jurul orei 12.20, iar traficul în Piaţa Victoriei şi pe Şoseaua Kiseleff a fost reluat, potrivit Poliţiei Rutiere. 

UPDATE La ora 10.15, s-au ridicat restricţiile pe Şoseaua Kiseleff, între Arcul de Triumf şi strada Arhitect Ion Mincu şi pe strada Arhitect Ion Mincu, între Şoseaua Kiseleff şi Bulevardul Ion Mihalache. 

UPDATE Sunt deja peste 150 de maşini în faţa Guvernului, taximetriştii au început să se adune încă de la ora 07.00. Potrivit Poliţiei Rutiere, s-au aplicat restricţii pe Şoseaua Kiseleff, între Arcul de Triumf şi strada Arhitect Ion Mincu dar şi între Şoseaua Kiseleff şi bulevardul Ion Mihalache.  

UPDATE A fost aplicată deviere pe Şoseaua Kiseleff de la strada Arhitect Ion Mincu către Piaţa Victoriei. De asemenea, este resistematizată circulaţia în Piaţa Victoriei, prin asigurarea traficului rutier pe două benzi de circulaţie pe sens, în faţa Guvernului Romaniei

Potrivit COTAR, în Capitală, protestul va avea loc între orele 9:00-15:00, dar se va protesta şi în Arad, Timişoara, Iaşi, Bacău, Braşov, Târgu Mureş, Zalău şi Slatina.

Organizatorii spun că, la Constanţa, primarul a încheiat o minută cu transportatorii şi urmează să aibă o întâlnire cu toţi, la finalul acestei luni.

„Nu este un miting politic. Ieşim din nou în stradă, pentru a mai atrage încă o dată atenţia Guvernului României că trebuia să scoată de mult timp din Legea Taximetriei sintagma „în mod repetat”, introdusă în 2015 de fostul parlamentar Lucian Şova, devenit ulterior ministru al Transporturilor şi demis recent. Am cerut de nenumărate ori eliminarea acelei sintagme din lege care a fost introdusă pentru a împiedica autorităţile care ar putea stopa pirateria din Transporturi. Ieşim în stradă pentru că nu se respectă Hotărârea Curţii Europene de Justiţie, care a decis că aplicaţiile care fac transport de persoane neautorizat sunt transportatori, nu prestatori de servicii online. Nu cerem bani, nu cerem nimic altceva decât să se respecte legea. Sunt peste 100.000 de persoane neautorizate care funcţionează în România, iar UBER ,Taxi Fy, Bla Bla Car şi Clever Go circulă fără probleme, dau comenzi, încasează bani, sfidând legislaţia pentru Transporturi şi taximetrie, pe care noi o respectăm”, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare