UPDATE Grav accident rutier în care sunt implicate şase maşini, pe DN1, în localitatea Corbeanca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un accident rutier, în care au fost implicate  6 autovehicule, în care se aflau 11 persoane s-a produs marţi, pe DN1, pe raza localităţii Corbeanca, judeţul Ilfov,  pe sensul de mers către Ploieşti. Două victime au fost extrase de echipele de descarcerare, iar în total cinci persoane au fost transportate la spital, potrivit ISU.

UPDATE: Elicopterul SMURD a preluat o victima si urmează sa aterizeze pe stadionul Dinamo.

Poliţia a anunţat că şase autoturisme au fost implicate  în accidentul rutier. Cinci persoane din cele 11 care se aflau în maşini, au fost transportate la spital.

   

În urma impactului a fost solicitat şi un elicopter SMURD, care a aterizat la faţa locului, pentru acordarea de îngrijiri medicale necesare. Toate persoanele sunt conştiente.

Circulaţia rutieră este restricţionată pe benzile 2 şi 3 ale ambelor sensuri de mers, se desfăşoară doar pe prima bandă ale celor 2 direcţii, valorile de trafic fiind ridicate.

Se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc