UPDATE Augustin Lazăr îşi depune candidatura pentru un nou mandat de procuror general al României. Reacţia lui Tudorel Toader

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Augustin Lazăr anunţă că îşi va depune candidatura în cadrul procedurii declanşate de ministrul justiţiei pentru selectarea noului procuror general, funcţie ce va fi vacantă începând cu data de 28 aprilie 2019. Reamintim că la sfârşitul lunii viitoare, mandatul lui Augustin Lazăr se încheie. Tudorel Toader a declarat că oricine îndeplineşte condiţiile, poate candida.

UPDATE: Ministrul Justiţiei a declarat că oricine îndeplineşte condiţiile, poate candida. „Poate să candideze oricine îndeplineşte condiţiile legale”, a spus minsitrul, potrivit Mediafax.

„Obţinerea unui nou mandat ar reprezenta posibilitatea continuării proiectelor iniţiate, a procesului de modernizare şi consolidare instituţională a Ministerului Public în scopul continuării obţinerii de rezultate pozitive în activitate, a reprezentării convingătoare a intereselor generale ale corpului social, apărării necondiţionate şi de calitate a ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, arată Lazăr într-un comunicat de presă

De asemenea, actualul procuror general spune că depunerea candidaturii răspunde „aşteptărilor colegilor procurori care consideră că în această perioadă, cu multiple provocări pentru sistemul judiciar, trebuie asigurată stabilitatea la nivelul managementului Ministerului Public în special în privinţa promovării valorilor europene, inclusiv prin dialog, cooperare loială şi respect reciproc cu celelalte puteri ale statului”.

Ministerul Justiţiei a anunţat, săptămâna trecută, că a declanşat procedura de selecţie pentru numirea unui nou procuror general, funcţie care va deveni vacantă în data de 28 aprilie, când se va încheia mandatul lui Augustin Lazăr. Procedura se desfăşoară între 13 martie şi 5 aprilie.

Mandatul actualului procuror general, Augustin Lazăr, se încheie în data de 28 aprilie, potrivit CV-ului său. Însă, Tudorel Toader a declanşat procedura de revocare a lui Lazăr din funcţie în 24 octombrie 2018. Între timp, Augustin Lazăr a depus la Curtea de Apel Alba, o cerere de suspendare a procedurii de revocare din funcţie declanşată de ministrul Justiţiei, cerere care încă se judecă.

Secţia pentru procurori a CSM a dat un aviz negativ cererii lui Tudorel Toader de revocare a procurorului general. Cererea de revocare a ajuns totuşi la Klaus Iohannis, care a anunţat, în luna ianuarie 2019, că nu îl va revoca pe procuror, deşi Toader a transmis de mai multe ori documentele prin care a cerut înlăturarea lui Lazăr din funcţie.

Mai multe pentru tine:
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
6 mirosuri care trădează o casă modestă