Un român a atacat cu un ciocan o femeie în Italia şi i-a fracturat craniul, pentru a-i fura mobilul şi 15 euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un român a fost arestat în Italia, după ce i-a fracturat craniul unei italience de 22 de ani,cu un ciocan, într-un tren cu destinaţia Milano, pentru a o jefui, relatează Corriere della Sera, care precizează că agresorul a furat un telefon mobil şi 15 euro.

Potrivit anchetatorilor, incidentul a avut loc sâmbătă, în jurul orei locale 21 (22 ora României). Fata era singură în compartiment şi mai avea puţin până la Milano.

Românul de 32 de ani a intrat în compartiment şi a început să o bată cu un ciocan instalat în tren pentru a fi folosit în situaţii de urgenţă, la spargerea geamurilor.

Fata a încercat să se apere, dar agresorul i-a fracturat craniul şi i-a rupt mâna. I-a luat apoi geanta, a coborât din tren şi a fugit.

Tânăra a fost găsită de angajaţii companiei feroviare şi dusă de urgenţă la spital, unde a fost operată.

Poliţiştii au reuşit să îl găsească pe român într-o clădire abandonată dintr-un sat din apropiere de Milano, datorită imaginilor surprinse de camerele de supraveghere. El a fost arestat.

Românul era cunoscut forţelor de ordine şi avea antecedente pentru violenţă. Mai mult, el fusese expulzat în vara anului trecut din Peninsulă şi avea interdicţie să se întoarcă.

Formaţiunea antiimigranţi Liga Nordului i-a cerut explicaţii ministrului de interne în acest dosar, relatează La Repubblica.

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”