Un incendiu a izbucnit miercuri într-o locuinţă din Sectorul 1 al Capitalei. Din primele informaţii, nu există victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un incendiu s-a produs miercuri într-o locuinţă din Sectorul 1 al Capitalei      FOTO Adevărul

Un incendiu a izbucnit, miercuri, într-o locuinţă din Sectorul 1 al Capitalei, de pe strada Frumoasă, nr. 19, existând riscul ca focul, care a cuprins acoperişul de aproximativ o sută de metri pătraţi, să se extindă şi la o clădire învecinată. Potrivit primelor informaţii, nu există victime. La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri, însă deocamdată nu se cunosc cauzele producerii incendiului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, incendiul a fost anunţat în jurul orei 13.30, prin numărul de urgenţă 112.

Iniţial s-a crezut că în imobil s-ar afla mai multe persoane, însă pompierii ajunşi la faţa locului au costatat că în locuinţa respectivă nu se afla nimeni.

Pompierii au intervenit cu patru autospeciale cu apă şi spumă, ulterior fiind solicitată şi o autospecială cu apă, pentru a preveni extinderea focului la un imobil aflat în apropiere.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”