Un expert rus laudă spionajul militar românesc: „Americanii i-au rugat pe români şi aceştia i-au ajutat după intrarea în Afganistan”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trei militari români de elită şi-au pierdut viaţa în timpul misiunilor din Afganistan.

Un expert militar rus, Ruslan Puhov, preşedinte al Centrului pentru Analiza Strategiilor şi Tehnologiilor din Moscova, a declarat într-un interviu publicat de mesaj.md că România şi Suedia sunt două state care se dovedesc a fi extrem de relevante şi competente în domeniul strategiilor de război.

„Ne place să ironizăm asupra României, în general şi particular, pentru că are patru servicii speciale, însă, de fapt, România dispune de un serviciu foarte puternic în sectorul spionajului militar, mai ales în ceea ce ţine de reţeaua de agenţi speciali”, spune Puhov, după cum citează mesaj.md.

Potrivit lui Puhov, serviciul român este într-atât de puternic încât şcoala NATO de spionaj militar se află în România. „Americanii i-au rugat pe români şi aceştia i-au ajutat după intrarea în Afganistan, pentru că aceştia pot foarte bine să lucreze cu oamenii”, spune Puhov.

De asemenea, expertul rus susţine că serviciul român a fost printre primele care au sesizat că Rusia a demarat campania pentru anexarea Crimeei. „Mulţi specialişti occidentali încă se gândeau dacă e aşa sau nu, în timp ce agenţii români deja semnalau la Washington, Bruxelles şi Londra că «ruşii se întorc în Crimeea»”.

 20 de ani de Afganistan

Puhov face referire la Direcţia Generală de Informaţii a Apărării (DGIA) care îşi desfăşoară activitatea deschis sau acoperit, în raport cu nevoile de realizare a securităţii naţionale în domeniul militar. Pentru culegerea de informaţii în teatrele de operaţii şi pentru lupta împotriva terorismului, DGIA poate avea în subordine structuri combatante. Direcţia este condusă acum de generalul Marian Hăpău, care din 1992 este ofiţer de contraspionaj. La bază, generalul Hăpău este de formaţie ofiţer de transmisiuni.

Timp de aproape 20 de ani, militarii din Brigada de Informaţii Militare „Mareşal Alexandru Averescu” din subordinea DGIA au desfăşurat misiuni în teatrul de operaţii Afganistan în sprijinul operaţiilor conduse de NATO, precum şi pentru protecţia contingentelor naţionale participante la misiuni.

 Acoperirile perfecte

În Afganistan, militarii DGIA au acţionat sub acoperire într-un mediu deosebit de periculos. Practic, le era permisă orice metodă pentru a câştiga încrederea în grupurile talibane. Nu puţine au fost cazurile în care ofiţeri de informaţii s-au căsătorit cu tinere localnice pentru a câştiga încrederea talibanilor. Unii au avut şi copii. Însă aceste „familii” nu au rezistat foarte mult în timp. După ce au transmis informaţiile de care au avut nevoie aliaţii, brusc, militarii au fost extraşi de colegi. Unul dintre militarii români care au trăit o astfel de experienţă a povestit că cea mai mare grijă a lui a fost ca noaptea să nu vorbească în somn pentru că, aşa cum i-au spus specialiştii, ar fi făcut-o în română şi ar fi fost dat în vileag.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul