Un bărbat care a ameninţat că se aruncă de pe terasa unui bloc împreună cu doi dintre copiii săi, reţinut şi urmărit penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un bărbat din Capitală a vrut să se arunce de pe terasa unui bloc împreună cu doi copii de-ai săi

Un bărbat în vârstă de 41 de ani din Capitală a fost reţinut după ce miercuri seara, împreună cu doi copii de-ai săi, s-a urcat pe un bloc din centrul Capitalei de unde a ameninţat că se aruncă din cauza unor probleme familiale. Ulterior, acesta a fost convins să renunţe la gestul său.

Miercuri seara, în jurul orei 19.00, Cornel Dumitru (41 de ani) a urcat pe terasa unui bloc din Capitală împreună cu doi copii de-ai săi, unul în vârstă de 3 ani şi altul în vârstă de 10 ani, pe terasa unui bloc de pe Calea Victoriei.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, bărbatul de 41 de ani a pătruns în imobil prin forţarea şi spargerea uşilor de acces de la intrare şi ulterior a celei de acces pe terasa blocului. 

La faţa locului a sosit şi soţia acestuia, împreună cu alţi trei copii.

În jurul orei 23.00, în urma intervenţiei autorităţilor, precum şi a discuţiilor pe care poliţişti specializaţi în tehnici de negociere le-au purtat cu acest bărbat, el a decis ca în primă fază să-i elibereze pe cei doi copii, după care şi acesta a renunţat la gestul său.

Astfel, Cornel Dumitru a putut fi reţinut şi dus la audieri unde a precizat că voia să se arunce din cauza unor probleme familiale. Mai exact, el a spus că motivul pentru care a vrut să recurgă la acest gest a fost acela că iubita sa îl ameninţă că vrea să plece în Germania.

Pe de altă parte, concubina acestuia a declarat că de fapt o fata de-a lor vrea să plece din ţară.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au început urmărirea penală faţă de Cornel Dumitru pentru lipsire de libertate în mod ilegal, rele tratamente aplicate minorului, tulburarea liniştii şi ordinii publice şi distrugere.

Minorii au fost preluaţi de reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi internaţi într-un centru de primire minori.

La sfârşitul lunii mai, o femeie s-a urcat pe acelaşi bloc şi a stat acolo timp de peste 30 de ore, după care a sărit şi a decedat.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare