Un avion al companiei Tarom, aterizare de urgenţă la Budapesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un avion de pasageri al companiei Tarom care efectua o cursă pe ruta Budapesta-Bucureşti a aterizat de urgenţă, la scurt timp după decolare, pe aeroportul din capitala Ungariei, anunţă compania aeriană.

Potrivit unui comunicat, "aeronava RO 236 care a decolat de la Budapesta la ora 13.12 UTC cu destinaţia Bucureşti, s-a întors la aeroportul din Budapesta după 5 minute de zbor, din cauza unei semnalizări necorespunzătoare la motorul numărul 2".

"Echipajul a acţionat conform procedurilor standard în această situaţie şi a aterizat, în deplină siguranţă pe aeroportul din Budapesta", se mai spune în comunicat. 

Potrivit Tarom, "pasagerii au fost debarcaţi în siguranţă şi sunt asistaţi de către reprezentantii companiei Tarom".

 Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, scrie, pe Facebook, că aeronava Tarom, programată să plece de la Budapesta la ora 14.15, a aterizat de urgenţă după ce la scurt timp de la decolare cabina pentru pasageri s-a umplut de fum. Borboly a menţionat că a fost declarată "stare de urgenţă", iar avionul a aterizat cu un singur motor, celălalt defectându-se, iinformează news.ro.

El a mai spus că la aterizarea forţată pe aeroportul din Budapesta erau mobilizaţi pompieri şi echipaje ale Ambulanţei, el postând şi trei fotografii pe reţeaua de socializare.

Mai multe pentru tine:
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!