Ucraina este îngrijorată de tentativele Moscovei de a acapara Crimeea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ucraina este îngrijorată de tentativele Moscovei de a acapara Crimeea

Ucraina îşi face griji pentru integritatea teritorială, considerând că regimul de la Moscova vrea cu orice preţ să preia controlul asupra peninsulei Crimeea, afirmă publicaţia „The Observer”.

În luna septembrie a anului curent, la palatul Livadia, unde, în 1945, Churchill, Roosvelt şi Stalin au împărţit sferele de influenţă în Europa, a avut loc o conferinţă la care au participat politicieni din Europa de Est şi intelectuali. „Era planificată o discuţie despre viitorul strategic al Ucrainei. Dar a prevalat subiectul unui posibil război dintre Rusia şi Ucraina”, scrie Luke Harding, reporter „The Observer”.

În luna august, preşedintele Medvedev l-a învinuit pe Iuşcenko de adoptarea unor poziţii antiruseşti, declarând că partea rusă nu va avea cu acesta niciun fel de contacte. „Medvedev a făcut aluzia la faptul că Rusia ar putea revedea acordul de parteneriat ruso-ucrainean, din 1997, ceea ce ar însemna că Moscova ar putea înceta să respecte frontierele de stat ale Ucrainei”, scrie acelaşi autor. În opinia publicaţiei, Moscova a dat un semnal clar Kievului: următorul preşedinte va fi nevoit să recunoască dreptul de veto al Rusiei asupra politicii externe a Ucrainei.

Rusia nu doreşte doar înlăturarea lui Iuşcenko, dar şi schimbarea direcţiei de dezvoltare a Ucrainei, a observat un diplomat ucrainean. „În aceste condiţii, noul preşedinte va deveni o marionetă a Rusiei”, constată sursa.

Ucraina şi alte state din estul Europei sunt îngrijorate de faptul că SUA le lasă în voia sorţii, de dragul relansării relaţiilor sale cu Moscova. Obama este preocupat de problema Iranului, Afganistanului şi Irakului. „Iată de ce mulţi sunt sceptici în privinţa unor reacţii americane în cazul unui atac militar al Rusiei asupra Ucrainei”, scrie publicaţia britanică citată de Flux.

Zilele trecute, Parlamentul rus a adoptat, în prima lectură, doctrina militară, care autorizează utilizarea armatei în afara hotarelor ţării pentru apărarea intereselor naţionale ale Rusiei, aminteşte publicaţia. „Majoritatea observatorilor consideră că Putin şi Medvedev vor utiliza ameninţările cu război pentru a slăbi şi destabiliza Ucraina”, se mai spune în articol.

Cea mai mare responsabilitate pentru această situaţie o poartă actuala guvernare a Ucrainei: lupta dintre Iuşcenko şi Timoşenko a paralizat, practic, aparatul de stat şi a dus Ucraina pe marginea unui colaps economic. În ochii conducerii Rusiei, Ucraina reprezintă o parte componentă a Rusiei, parte necesară pentru restabilirea fostului imperiu.

Mai multe pentru tine:
Patru zodii, noroc dublu în următoarele 24 de zile. Se deschide o etapă prosperă, Săgetătorii și Capricornii culeg cele mai multe roade și sunt printre cele mai favorizate zodii
Serialul de pe Netflix care face senzație în întreaga lume. S-a lansat pe 29 august, dar a ajuns în top în 14 țări
Facultățile de care mulți se feresc. Zeci de locuri la buget, neocupate: „Caută altceva”
Mogulul criptomonedelor rusești a fost găsit mort într-o închisoare din India. Cunoștea secretele Kremlinului și era urmărit de Occident
„Am fost mare vagaboandă”. Replica cu care Stela Popescu a șocat înainte să moară! Ce făcea, de fapt, în tinerețe
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
„Chaplin m-a sedus când aveam 15 ani. Avea cereri revoltătoare”. Dacă ar fi trăit azi, era în închisoare
Regele Felipe al Spaniei mai are o fiică secretă? „Se spunea că e blondă și că semăna cu el”
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Schimbarea la față după vacanță. Kate Middleton, prima apariție după două luni, cu o coafură care ridică semne de întrebare