Tudorel Toader ţine la secret întâlnirea cu preşedintele CEDO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a avut marţi o întrevedere cu preşedintele CEDO, Guido Raimondi, referitoare la foaia de parcurs pentru îndeplinirea cerinţelor hotărârii-pilot privind condiţiile din penitenciarele româneşti. Despre această întâlnire, reprezentanţii Ministerului Justiţiei nu au dat niciun fel de detalii până la închiderea ediţei.

Mai mult, instituţia a păstrat misterul şi asupra documentului care conţine planurile de măsuri pe care România şi le asumă în faţa CEDO.

În acest domeniu, practic, Ministerul Justiţiei nu a făcut prea multe lucruri. Închisorile noi sunt doar în plan, iar deja celebra lege privind recursul compensatoriu a avut ca efect numai retrimiterea pe străzi a unor infractori pentru că sistemul de detenţie a rămas tot plin de igrasie şi mizerie.

Concret, conform preşedintelui Sindicatului Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP), Ştefan Teoroc, din punctul de vedere al sistemului penitenciar, pentru ducerea la îndeplinire a deciziilor CEDO,  Ministerul Justiţiei a mers pe două planuri.

Tot claie peste grămadă stau

În primul rând a promovat şi adoptat legea privind recursul compensatoriu în urma căreia  au fost liberaţi unii deţinuţi care au suportat condiţii grele de detenţie. „Aproximativ 2.000 de astfel de deţinuţi au fost liberaţi. Cam 60 la sută din cei care aveau dreptul. Restul au rămas în penitenciare pentru că, aşa au hotărât judecătorii, ANP îi identifică pe cei care au avut condiţii grele de detenţie şi propune instanţei eliberarea lor. Magistraţii au însă ultimul cuvânt.  Pe alt plan, în ultima vreme s-au dat în folosinţă 450 de noi locuri de detenţie după construirea unor pavilioane noi în diverse penitenciare. Este vorba de proiecte mai vechi demarate cu mult timp în urmă”. 

Cele două măsuri luate de Ministerul Justiţiei nu au avut, însă,  nici pe departe efectul scontat. „Acum sunt închise peste 23.489 de persoane.  iar capacitatea de cazare în norme legale (4 metri pătraţi)  este de sub 20.000 de locuri”, a subliniat Ştefan Teoroc. Mai mult, încă nu s-a construit niciun penitenciar nou. În acest sens  există numai nişte planuri. 

Ministerul Justiţiei nu a detaliat măsurile pe care le are în vedere pentru a respecta condiţiile impuse de CEDO. A comunicat numai că s-a format un grup de lucru care a avut ca scop identificarea măsurilor şi discutarea calendarului pentru punerea în aplicare a măsurilor în vederea soluţionării problemei supra-aglomerării carcerale şi a condiţiilor de detenţie. Grupul de lucru, la care au participat şi  reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe − Agentul Guvernamental pentru CEDO, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Afacerilor Interne, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Direcţiei Naţionale de Probaţiune şi ai direcţiilor de specialitate din cadrul MJ, a avut mai multe şedinţe şi ar fi pus la punct un memorandum.

Aprobat de Guvern

Recent, ministrul Tudorel Toader a comunicat că pentru îndeplinirea cerinţelor CEDO mai sunt de făcut numai câţiva paşi. După întâlnirea cu preşedintele CEDO, o echipă de experţi de la justiţie, externe, interne, finanţe, probaţiune şi ANP va avea o întrevedere cu personalul din Grefa CEDO. Întrevederea se va desfăşura la sediul CEDO şi se va referi la punerea în executare a măsurilor luate.

După asta, Memorandumul va fi supus Guvernului spre aprobare,  iar „pe data de 22 ianuarie 2018, Memorandumul va fi transmis la CEDO”, a spus într-o postare pe Facebook Tudorel Toader fără a da nici cel mai mic detaliu despre ce conţine documentul.

GRECO ne-a tras de mânecă pentru legile Justiţiei

Aceasta nu este singura problemă a României cu autorităţile europene  în domeniul Justiţiei. Grupul de state împotriva corupţiei (GRECO) din cadrul Consiliului Europei a decis, la începutul lunii decembrie, a anului trecut să ceară României ca, până pe 15 ianuarie 2018, să prezinte informaţii în legătură cu modificările la legile Justiţiei, care să fie analizate la reuniunea GRECO din martie. Cu toate că termenul a expirat, autorităţile române nu au anunţat dacă au dat curs cererii. În cursul zilei de marţi la Ministerul Justiţiei nu era niciun responsabil în comunicarea cu presa, aşa cum ni s-a trasmis de la cabinetul lui Tudorel Toader. 

Reamintim că, în ceea ce priveşte România, GRECO şi-a exprimat preocupări serioase către mai multe instituţii şi actori din România şi din străinătate că modificările la legile Justiţiei, adoptate în regim de urgenţă, ar putea pune în pericol eficienţa luptei împotriva corupţiei şi ar submina independenţa sistemului judiciar. 

Mai multe pentru tine:
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi