Trei tentative de suicid la un orfelinat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trei tentative de suicid la un orfelinat

În două ore, trei adolescenţi din Centrul de plasament de urgenţă din Piteşti au ajuns la spital. Toţi cei trei copii au suferit traume grave. În ciuda consilierii primite, ei au încercat însă să-şi ia viaţa.

Joi seara, la interval de doar două ore, cei trei au ajuns la urgenţa Spitalului de Pediatrie. Un băiat în vârstă de 17 ani s-a tăiat pe mână cu un cuţit, iar două fete de 13 şi, respectiv, 14 ani au băut soluţie dezinfectantă. Copiii  sunt acum internaţi, fiind atenţi supravegheaţi. Starea lor este în afara oricărui pericol şi vor urma consiliere psihologică. Cei trei au trăit adevărate drame. Băiatul se află de trei luni în plasament, fiind internat după ce mama i-a murit în braţe, iar tatăl l-a abandonat. Una dintre copile a fost violată, iar cea de-a treia fată a fost părăsită de ambii părinţi. Cele două se află la Centrul de urgenţă de aproximativ două luni de zile.

„PRIN PROTECŢIE ÎNŢELEG ÎNCHISOARE“


Psihologul Andreea Martin, unul dintre cei care îi consiliază pe copiii instituţionalizaţi, spune că cei trei privesc protecţia care li se oferă  ca pe o închisoare, şi nicidecum ca pe un bine. Şi asta pentru că aceştia nu au voie să iasă nicăieri, să meargă la şcoală şi cei mai mulţi dintre ei au pierdut speranţa că îi va mai lua cineva acasă. „Noi trebuie să-i protejăm, iar ei prin protecţie înţeleg închisoare. Ei nu au voie să părăsească centrul, să meargă la şcoală, dar aşa este legea. Băiatul s-a automutilat pentru că vrea să plece de aici, fata de 13 ani a băut soluţia de spălat pe jos pentru că mama ei nu s-a prezentat la procesul de custodie ce a avut loc ieri, iar cel de-al treilea copil, pentru că nu e lăsat să meargă la şcoală”, a explicat Andreea Martin.

Direcţia pentru Protecţia Copilului Argeş a demarat o anchetă. Directorul instituţiei, Adrian Macovei, susţine că cei 19 angajaţi sunt suficienţi pentru a avea grijă de cei 12 copii din centru. „Cauzele le putem găsi în motivele pentru care aceşti copii au ajuns aici. Sunt traumatizaţi. Au trăit nişte mici drame interioare şi astfel au recurs la aceste acte necugetate”,a spus Adrian Macovei.


De ce se sinucid copiii?

Potrivit psihoterapeutului Cezara Dasu de la Spitalul de Psihiatrie Titan din Capitală, gestul celor trei poate fi o formă de protest. Potrivit acesteia, în centrul de plasament, autoritatea ar trebui să preia atribuţiile părinţilor, însă privarea de libertate totală poate fi percepută ca un exces.

„Autoritatea este prea restrictivă, deşi scopul acestor limite este unul pozitiv, însă nu şi suficient de adaptat la nevoile copiilor. Astfel, efectul poate fi contrar. Foarte important pentru o bună dezvoltare emoţională este prezenţa unor relaţii care să protejeze copilul. Resursele sunt foarte reduse într-un centru de  plasament, iar lucrul cu trauma nu este deloc uşor. Terapia ar  fi vitală, dar nu suficientă, maiales când copiii vin după o traumă şi ajung într-un mediu neprielnic. Pot suferi o nouă traumă, care este greu de suportat”, a mai explicat Dasu.

Mai multe pentru tine:
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”