"Trapa pentru bebeluşi" - salvarea copiilor nedoriţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la începutul acestei săptămâni, în oraşele din Germania au fost lipite postere prin care femeile care vor să-şi abandoneze nou-născuţii sunt îndemnate să nu îi arunce la gunoi, ci

De la începutul acestei săptămâni, în oraşele din Germania au fost lipite postere prin care femeile care vor să-şi abandoneze nou-născuţii sunt îndemnate să nu îi arunce la gunoi, ci în chepenguri speciale, care le garantează anonimatul. Iniţiativa consiliilor locale a atras critici din partea clericilor şi a organizaţiilor de caritate, care susţin că încurajează mamele să îşi abandoneze copiii.

"Trapa pentru bebeluşi", amenajată în pereţii unor maternităţi, este ascunsă vederii, deseori mascată de copaci şi la adăpost de camerele de supraveghere ale oraşelor. Copilul poate fi pus pe un tobogan, alunecă lin printr-o gaură în perete şi coboară într-un pătuţ, situat în interiorul maternităţii.

Un semnal sonor alarmează personalul medical, dar numai după ce mamei i s-a dat suficient timp pentru a se îndepărta. Copilul poate fi cerut înapoi, într-un interval de până la trei luni, în cazul în care mama se răzgândeşte. Posterele din Berlin dau adresele a trei spitale ce au astfel de "trape".

Sponsorul campaniei este omul de afaceri Hans Wall, patronul unei companii ce gestionează staţiile de autobuz şi WC-urile publice şi care a devenit naşul unui copil abandonat într-unul din aceste locuri. Campania este sprijinită de ecologişti, însă guvernul este rezervat, temându-se de probleme legale.

"Epidemie" de pruncucideri

Măsura este menită să pună capăt "epidemiei" de pruncucideri care a şocat ţara. Cel puţin 23 de bebeluşi au fost ucişi în Germania de la începutul acestui an, mulţi dintre ei omorâţi în bătaie sau strangulaţi de propriile mame, iar apoi aruncaţi la containerele de gunoi.

Experţii cred însă că cifrele reale depăşesc statistica. Cei care investighează fenomenul nu au nicio explicaţie pentru valul de crime ce implică mame de toate vârstele şi din toate zonele ţării.

Incintele speciale, respinse de autorităţile române

Ideea instalării unor astfel de cutii de colectare a copiilor abandonaţi nu surâde nici autorităţilor române pentru protecţia copilului şi nici organizaţiilor neguvernamentale care activează în acest domeniu. "În România, încă nu se pune problema adoptării acestei măsuri. Deocamdată, noi ne confruntăm cu o rată crescută a abandonului în maternităţi", ne-a spus Bogdan Panait, secretar de stat, şeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANDPC). Directorul Spitalului de Obstetrică-Ginecologie "Panait Sârbu" din Bucureşti, prof.dr. Bogdan Marinescu, se îndoieşte şi el de oportunitatea unei astfel de iniţiative, întrebându-se "cum am fi fost priviţi de Comunitatea Europeană dacă am fi aplicat noi această măsură…". George Roman, reprezentantul organizaţiei "Salvaţi Copiii" România, este de părere că "din experienţa mea, mamele consiliate la timp nu numai că nu şi-au ucis copiii, dar n-au mai conceput să-i abandoneze".

Mai multe pentru tine:
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!