Traian Băsescu merge la Sauceşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu va merge, în cursul zilei de azi, la Sauceşti, în judeţul Bacău, localitate grav afectată de inundaţii la începutul lunii iulie. Preşedintele va evalua stadiul reconstrucţiei caselor şi digurilor pentru sinistraţii din zonă.

Şeful statului va ajunge astăzi din nou în zone inundate din judeţele Bacău şi Neamţ. După inspecţia digului de la Săuceşti, şeful statului va merge şi la sinistraţii din localitatea Rotunda, din judeţul Neamţ.

Conform unor surse din administraţia locală, preşedintele Traian Băsescu ar urma să ajungă în localitatea băcăuană Săuceşti în jurul orei 11.45, pentru a verifica stadiul lucrărilor începute în urmă cu o săptămână la digul de pe Siret dintre localităţile Săuceşti şi Pârjol.

În jurul orei 12.45, preşedintele ar urma să meargă în judeţul Neamţ, în localităţile Rotunda şi Buruieneşti.La sfârşitul lunii iunie, localitatea băcăuană Săuceşti a fost grav afectată de inundaţii. Astfel, au fost afectate de ape peste 470 de case şi gospodării.

Preşedintele Traian Băsescu s-a aflat atunci în mai multe rânduri în localitatea Săuceşti şi a promis că vor fi alocaţi şase milioane de euro pentru construcţia digului din comuna Săuceşti, pe o lungime de 18 kilometri, informează Mediadax.

Mai multe pentru tine:
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată