Tragedie la metrou: un tânăr de 21 de ani a murit după ce a fost prins sub o garnitură la stația Piața Unirii

0
0
Publicat:

Un tânăr în vârstă de 21 de ani a murit, joi, după ce a fost prins sub o garnitură de metrou în stația Piața Unirii din București. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili exact împrejurările în care s-a produs tragedia.

Incident tragic la metrou FOTO: arhivă, adevărul

Potrivit primelor informații transmise de autorități, apelul la 112 a fost primit în jurul orei 15.30, iar la fața locului s-au deplasat de urgență echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, SMURD, jandarmi și echipe de descarcerare.

După ce a fost deconectată alimentarea cu energie electrică, pompierii au intervenit pentru extragerea victimei care era prinsă sub tren. 

„La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiști din cadrul structurii și echipaje de prim ajutor, care au intervenit pentru extragerea persoanei în cauză, un tânăr în vârstă de 22 de ani. În pofida eforturilor depuse de cadrele medicale, din nefericire, a fost declarat decesul tânărului în cauză”, a transmis Poliția Capitalei.

La locul tragediei, circulația trenurilor s-a desfășurat cu dificultate, fiind afectată temporar până când situația a fost gestionată de echipele de intervenție.

Polițiștii din cadrul Brigăzii de Poliție pentru Transportul Public – Serviciul Poliție Metrou au preluat cazul și continuă cercetările.