Timişoara riscă amenzi UE pentru gunoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Împachetarea şi sortarea gunoiului menajer este ultima soluţie pe care o propun autorităţile judeţene, în locul unui deponeu ecologic. Termenul impus de UE pentru închiderea gropii de

Împachetarea şi sortarea gunoiului menajer este ultima soluţie pe care o propun autorităţile judeţene, în locul unui deponeu ecologic. Termenul impus de UE pentru închiderea gropii de gunoi de la Parţa nu poate fi respectat. "Deponeul ecologic de la Ghizela va fi finalizat la 31 decembrie, dar în 2009", a spus vicepreşedintele CJ Timiş, Adam Crăciunescu.

De la 1 ianuarie 2009, Retim ar trebui să sorteze şi să împacheteze gunoiul, care mai apoi, să fie depozitat într-o celulă, la Ghizela. "Dacă vom avea un program bine stabilit de sortare şi vom delimita o zonă la Ghizela unde putem duce gunoiul, nu ar trebui să fie nicio problemă. Tarifele Retim pentru aceste servicii vor creşte, dar nu ştiu cu cât", a mai spus Crăciunescu.

Penalizări aspre pentru Parţa

Primăria Timişoara a fost avertizată recent că dacă nu închide groapa de la Parţa la 31 decembrie 2008, statul roman va plăti amenzi mari. Viceprimarul Sorin Grindeanu a spus atunci, că responsabilie de penalizările pe care România le-ar putea încasa sunt autorităţile judeţene.

Deponeul ecologic de la Ghizela va fi finalizat la 31 decembrie, dar în 2009
Adam Crăciunescu,
vicepreşedinte CJT

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată