Soţii şi copiii românilor care muncesc pe cont propriu în Spania pot lucra fără permis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Muncii a anunţat sâmbătă că soţii şi copiii românilor care lucrează pe cont propriu în Spania şi îşi plătesc singuri cotizaţiile pot munci fără permis, acest drept nefiind aplicat şi în cazul părinţilor, fraţilor şi nepoţilor.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ioana Şanta, a declarat că oficialii români din Spania au obţinut o nouă modificare a instrucţiunilor aplicate membrilor de familie după 22 iulie 2011.

"Astfel, membrii de familie ai românilor autonomi (cuenta propria), care muncesc pe cont propriu în Spania şi îşi plătesc singuri cotizaţiile, nu mai au nevoie de permis de muncă. Iniţial, doar membrii de familie ai muncitorilor români angajaţi (cuenta ajena) aveau acest drept", a precizat Ioana Şanta, într-un comunicat de presă.

Specialiştii români din Spania continuă să monitorizeze modul în care funcţionarii spanioli aplică Regulamentul impus românilor după 22 iulie 2011, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Muncii.
Executivul de la Madrid a decis, în 22 iulie, impunerea de restricţiile pentru muncitorii români în Spania.

În 11 august, Comisia Europeana (CE) a aprobat solicitarea Spaniei de a restricţiona accesul lucrătorilor români pe piaţa forţei de muncă până la data de 31 decembrie 2012. Totuşi, Comisia Europeană preciza că nu Madridul, ci Bruxellesul va decide când se va ridica restricţia.

Recent, Spania a modificat instrucţiunile de restricţionare a pieţei muncii pentru lucrătorii români, aducând precizări mult mai clare pentru membrii de familie, care au sesizat zeci de abuzuri făcute de autorităţile spaniole din cauza neînţelegerii unor prevederi.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”