Șofer român de TIR implicat într-un accident teribil în Italia: două persoane au murit

0
Publicat:

Un accident mortal a avut loc duminică, 2 martie, pe varianta Marmirolo a drumului Goitese din Italia între două mașini și un camion, condus de un șofer român. În urma incidentului, doi bărbați care se aflau în autoturisme au decedat.

FOTO mantovauno.it

Șoferul camionului, care circula regulamentar, s-a trezit în față cu un autoturism marca Lancia Ypsilon ce venea din sens opus, angajat în depășire, deși sectorul de drum era marcat cu linie continuă.

TIR-ul a zdrobit mașina, apoi s-a păbușit peste o Toyota Corolla care circula regulamentar dinspre Mantova spre Brescia. Mașinile au fost proiectate în șanț, iar TIR-ul  s-a răsturnat cu partea din față ridicată.

Ambii șoferi, în vârstă de 48 și 73 de ani, au murit în urma impactului. Șoferul român, în vârstă de 50 de ani, a fost transportat la spital pentru investigații, fiind diagnosticat cu o lovitură puternică la gât.

Echipajele de urgență din Croce Verde și Porto Emergenza au intervenit prompt, iar un elicopter medical a fost chemat de urgență, potrivit Gazzetta di Mantova.

Poliția locală din Marmirolo a intervenit pentru a efectua măsurătorile necesare și a blocat complet tronsonul afectat, redirecționând traficul pe vechea șosea Goitese.

La fața locului au ajuns și carabinierii din Castel D’Ario, alături de echipele de pompieri din Mantova, care au avut misiunea dificilă de a extrage trupurile neînsuflețite dintre fiarele contorsionate ale mașinilor. Ancheta este în plină desfășurare pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la această tragedie ce a șocat întreaga comunitate.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare