Sindicatele din Poliţie anunţă proteste în faţa sediului PSD din Capitală din cauza salariilor şi a deficitului de personal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual (FSNPPC) anunţă proteste în faţa sediului PSD din Capitală, în cursul lunii următoare, sindicaliştii reclamând salarizarea precară şi subfinanţarea acestui domeniu, care duce la un deficit de personal şi la imposibilitatea de a menţine în funcţiune unele posturi de poliţie şi mijloace de transport.

 „În şedinţa Biroului Executiv Central al Federaţiei Sindicatelor Naţionale ale Poliţitilor şi Personalului Contractual din România, organizaţie cu reprezentativitate juridică recunoscută la nivel de ramură (ordine publică), am decis organizarea, în cursul lunii următoare, timp de mai multe zile, a unor forme de protest, în faţa sediului central din Bucureşti al Partidului Social Democrat, prin care să ne exprimăm nemulţumirea faţă de două dintre cele mai grave probleme care afectează în mod cronic Ministerul Afacerilor Interne”, spune reprezentanţii FSNPPC.

Ei sunt nemulţumiţi de salariile personalului din Ministerul Afacerilor Interne şi spun că, deşi au fost luate unele măsuri în cursul anului, acestea nu au dus la o majorare semnificativă a salariilor.

De asemenea, sindicatele consideră că ministerul este subfinanţat, fapt ce duce la un deficit de personal şi la imposibilitatea de a menţine în funcţiune unele sedii şi mijloace tehnice sau de transport, atrăgând după sine „multiple riscuri la adresa integrităţii fizice/sănătăţii membrilor noştri de sindicat”.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă