Sindicaliştii protestează la sediul Ministerului Educaţiei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sindicaliştii protestează la MECTS

Aproximativ 100 de sindicalişti, membri ai Federaţiei ''Spiru Haret'', pichetează, astăzi, timp de două ore, începând cu ora 11,00, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a declarat preşedintele Federaţiei, Gheorghe Isvoranu.

Potrivit acestuia, sindicaliştii sunt nemulţumiţi de disponibilizarea celor 15.000 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar, o măsură a MECTS pe care acesta o consideră 'nefirească'.

O altă nemulţumire este legată şi de faptul că ministerul Educaţiei şi Guvernul 'emit acte fără a discuta cu partenerii sociali'.

"Ministerul Educaţiei şi Guvernul emit acte fără a discuta cu partenerii sociali şi, mai ales, cu Consiliul Economic şi Social, prin care ar trebui să treacă un proiect de lege", a spus Isvoranu.

Membrii Federaţiei ''Spiru Haret'' mai sunt nemulţumiţi şi de Legea salarizării unitare şi de prevederile Ordonanţei 1 care anulează contractele colective de muncă şi multe dinte prevederile statutului personalului didactic referitoare la drepturile dascălilor.

Ministrul Educaţiei se îndreaptă către locul protestului după ce a fost prezent în cursul dimineţii la prima întâlnire cu rectorii tuturor universităţilor din ţară.