Sindicalişti de la Alro vor ca statul să preia o parte din producţia societăţii la rezerva de stat

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul Sindicatului "Aluministul" de la Alro Slatina, Constantin Popescu, a declarat că le-a cerut astăzi politicienilor din judeţ, la să facă lobby pentru ca statul să preia o parte din producţia societăţii la rezerva de stat, obligând în schimb patronatul să păstreze locurile de muncă, transmite NewsIn.

"Alro trece prin moment dificil şi avem cu toţii obligaţia de a căuta soluţii pentru păstrarea locurilor de muncă. Le-am cerut politicienilor locali, în discuţiile avute, să facă lobby pentru ca statul să preia o parte din producţia societăţii la un preţ corect, cu obligarea patronatului să păstreze locurile de muncă şi capacităţile de producţie. Din calculele mele, este nevoie ca statul să cumpere cca 30.000 de tone de aluminiu, la un preţ de 1.800 dolari/tonă", a spus Popescu.

Liderul sindical a precizat că a discutat această propunere cu colegii de sindicat şi cu unii membri ai Consiliului de Administraţie. "Această propunere am discutat-o cu colegii de sindicat şi cu o pare dintre membrii Consiliului de Administraţie. Calculele vor fi aşternute pe hârtie, sub forma unui plan de revigorare a situaţiei societăţii, pe care îl vom înainta patronatului”, a afirmat liderul sindicatului "Aluministul".

Acesta a susţinut că a solicitat sprijin politicienilor din cele două partide aflate la guvernare pentru ca statul să acorde un sprijin societăţii sub forma achiziţionarii de aluminiu pentru rezerva de stat. Potrivit lui Popescu, parlamentarii de Olt, dar şi liderii locali ai PSD şi PDL, ar fi promis că vor sprijini societatea daca patronatul va solicita oficial acest lucru.

Liderul sindicatului ,,Aluministul” a susţinut că, deocamdată, patronatul societăţii Alro nu a făcut niciun fel de solicitare pentru a primi sprijin, dar că acest lucru s-ar putea întâmpla în perioada următoare, după o stabilizare a preţului aluminiului, care să permită întocmirea unui plan economic viabil.

Alro Slatina produce anual cca 205.000 tone de aluminiu de cea mai pură calitate -99%.