Silviu Ionescu, trimis în judecată în cazul accidentului din Singapore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul însărcinat cu afaceri Silviu Ionescu, arestat preventiv în cazul accidentului din Singapore, a fost trimis în judecată de procurorii instanţei supreme. El este acuzat că s-a folosit de imunitatea diplomatică pentru a părăsi Singapore şi că a încercat să influenţeze ancheta.

Silviu Ionescu a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi fals în declaraţii, se arată în rechizitoriul prin care procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au deferit justiţiei pe fostul însărcinat cu afaceri, informează Mediafax.

Procurorii îl acuză pe Silviu Ionescu de ucidere din culpă şi de vătămare corporală din culpă având în vedere faptul că acesta "nu a respectat semnificaţia semnelor de culoare roşie întâlnit pe direcţia sa de mers, conducând autoturismul Audi A6 cu numărul de înmatriculare S-3401-CD în dimineaţa zilei de 15.12.2009, nu a oprit şi a pătruns în cele două intersecţii fără să acorde prioritate de trecere victimelor care aveau acest drept, acţiuni care au avut drept consecinţă uciderea unei persoane şi vătămarea corporală gravă a alteia".

Părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie, şi fals în declaraţii sunt alte două acuzaţii care i se aduc fostului însărcinat cu afaceri în Singapore.

Ulterior producerii accidentului, acesta a dat o declaraţie în faţa organelor de poliţie ale statului Singapore, necorespunzătoare adevărului, care a avut drept consecinţă în prima fază efectuarea de către autorităţile singaporeze de cercetări cu privire la pretinsul furt al autoturismului, inducându-le în eroare cu privire la adevăratul autor al celor două accidente rutiere.

Potrivit anchetatorilor, după ce a produs cele două accidente şi după ce a abandonat autoturismul de reprezentare în zona industrială a oraşului Singapore, Ionescu "a depus eforturi pentru a înscena furtul autoturismului dar şi pentru a elimina eventualele probe şi circumstanţe care îl incriminau".

Totodată, procurorii îl acuză pe Ionescu de atitudine nesinceră, precizând că, în timpul audierilor "cu privire la momentele esenţiale", acesta a adoptat "o atitudine confuză şi a pus starea de confuzie pe seama unor pierderi dese de memorie dar şi-a adus, în schimb, foarte bine aminte de detalii care să-l îndepărteze de locul şi momentul săvârşirii faptei".

Ministerul Afacerilor Externe s-a constituit parte civilă în procesul penal cu o sumă pe care a comunicat că o va preciza ulterior. Dosarul va fi judecat de instanţa Judecătoriei Sectorului 3.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!