Senatorul Ilie Niţă (ALDE) a fost pus sub control judiciar de DNA într-un dosar de abuz în serviciu şi evaziune fiscală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilie Niţă

Senatorul Ilie Niţă (ALLDE) a fost pus de procurorii DNA sub control judiciar pe o durată de 60 de zile. Parlamentarul este acuzat de instigare la abuz în serviciu, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia şi evaziune fiscală.

În acelaşi dosar, avocatul Florin Ivanovici, care este şi practician în insolvenţă este acuzat de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. 

Senatorul Ilie Niţă este în prezent  liderul Organizaţiei Municipale Suceava a ALDE. El a ocupat în perioada 2012-2016 funcţia de preşedinte al CJ Suceava. Parlamentarul a fost membru în mai multe partide: PD, PRM (2004-2009) sau PNL (2009-2015).  În 2010, 2011 şi 2013, procurorii suceveni i-au deschis lui Ilie Niţă mai multe anchete pentru înşelăciune, emiterea de file de CEC fără acoperire şi braconaj.

Acuzaţiile procurorilor DNA

Potrivit DNA, în perioada 2012-2017, Ilie Niţă, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava şi ulterior senator în Parlamentul României, ar fi exercitat în fapt atribuţiile de administrare şi control a unei societăţi comerciale, deşi, potrivit statutului societăţii, administrator era o altă persoană. 

„Inculpatul a acţionat în aceeaşi manieră şi după intrarea societăţii în procedură de insolvenţă, din dispoziţia judecătorului sindic, deşi prerogativele acestei funcţii au fost preluate de către inculpatul Ivanovici Florin, în calitate de lichidator judiciar”, acuză procurorii DNA. 

În acest context, în perioada 26 aprilie 2013 – 27 septembrie 2017, Florin  Ivanovici, la instigarea lu Ilie Niţă, nu şi-ar fi îndeplinit atribuţiile de serviciu prevăzute de legislaţia primară, în sensul că:

- nu ar fi condus întreaga activitate a societăţii comerciale respective, 

- ar fi tergiversat procedura de insolvenţă pe o perioadă de peste 4 ani, în condiţiile în care activul societăţii se limita la patru autovehicule, din care trei nefuncţionale, iar procedura nu este încheiată nici în prezent,

- nu şi-ar fi precizat poziţia de a menţine şi executa sau de a denunţa un contract de parteneriat public privat încheiat anterior între societatea comercială respectivă şi o unitate administrativ teritorială, despre existenţa căruia avea cunoştinţă.

„Acţionând în această manieră, lichidatorul judiciar a facilitat continuarea activităţii comerciale de către inculpatul Niţă Ilie, în numele acelei societăţi, perioadă în care acesta a realizat încasări în cuantum total de 706.466 lei, neevidenţiate şi nedeclarate organelor fiscale. Astfel a fost creat un prejudiciu material în acelaşi cuantum creditorilor firmei respective, întrucât sumele de bani obţinute nu au fost aportate la masa credală în vederea stingerii debitelor (care se ridicau la nivelul sumei de 1.215.952 lei)”, mai arată procurorii DNA. 

Ce reguli trebuie să respecte

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Ilie Niţă şi Florin  Ivanovici trebuie să respecte următoarele obligaţii: 

a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi, 

b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei, 

c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea lor, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi,

d) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului, 

e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar, 

f) să nu desfăşoare activităţile în exercitarea cărora au săvârşit faptele. 

Procurorii au explicat că lui Niţă şi Ivanovici li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

În acelaşi dosar, avocatul Florin Ivanovici, care este şi practician în insolvenţă este acuzat de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. 

Mai multe pentru tine:
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!