Semnal de weekend

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pregătiţi-vă pentru distracţiile următoare 21 aprilie - Deschidere Cafenea Pin-up, Bucureşti - Prima cafenea din Capitală cu puternice accente ale culturii pin-up se va inaugura, pe

Pregătiţi-vă pentru distracţiile următoare

21 aprilie - Deschidere Cafenea Pin-up, Bucureşti - Prima cafenea din Capitală cu puternice accente ale culturii pin-up se va inaugura, pe strada Colţei nr. 50, începând cu ora 19.00, cu un concert deosebit. Claudiu Mirică, fost component al trupei Stigma, va susţine un recital, primul din ultimii doi ani de zile. Solistul şi-a făcut propria trupă şi se pregăteşte intens să termine albumul "Retro", un material discografic care va conţine cele mai frumoase melodii româneşti vechi.

17 mai - Show Booka Shade, Arenele Romane, Bucureşti - Arno şi Walter, cunoscuţi sub numele Booka Shade, au încheiat recent turneul Movements, prin care au ajuns să interpreteze live cele mai iubite piese de pe album în toate colţurile lumii. "Mandarine Girl", "Night Falls" şi "Body Language" sunt doar câteva dintre titlurile care i-au făcut pe cei doi nemţi să se numere printre cei mai iubiţi artişti de muzică electronică din lume la ora actuală. Booka Shade vine în România pentru promovarea celui mai recent album, "The Sun & The Neon Light".

20-22 iunie - Spectacol "Disney Live! Winnie the Pooh", Sala Polivalentă, Bucureşti - Compania Disney prezintă pentru prima oară în România spectacolul "Disney Live! Winnie the Pooh". Protagoniştii sunt simpaticul ursuleţ iubitor de miere şi prietenii lui, măgăruşul căruia îi cade coada, tigrul săltăreţ, porcuşorul finuţ şi iepurele agitat. Povestea despre călătoria animăluţelor, în Pădurea celor 100 de stejari, care plănuiesc o petrecere-surpriză pentru Winnie, este spusă de un narator, ajutat de personajele principale. Printre elementele inedite ale spectacolului se numără faptul că Winnie şi prietenii lui vor interacţiona cu publicul, iar scena va fi decorată cu ajutorul unor proiecţii digitale de ultimă generaţie. Preţul biletelor variază între 39 şi 150 RON.