Şeful Jandarmeriei: „Duminică, la proteste, am folosit gaze lacrimogene pentru a opri protestatarii să intre în Guvern”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Jandarmeriei Române, Mircea Olaru, a declarat, luni, că la protestele de duminică seară, din Capitală, s-au folosit gaze lacrimogene pentru a determina protestatarii să elibereze strada şi pentru a-i opri să intre în sediul Guvernului. De asemenea, acesta a adăugat că în urma incidentelor de duminică au fost amendate cinci persoane, dar că numărul acestora va creşte după de vor fi vizionate imaginile de la proteste.

UPDATE Şeful Jandarmeriei Române, Mircea Olaru, a declarat luni că vor fi vizionate imaginile surprinse în timpul incidentelor care au avut loc duminică, în Capitală, pentru a identifica atât persoanele violente din rândul manifestanţilor, cât şi eventuale abuzuri ale jandarmilor.

„În urma protestului care a avut loc duminică, în Capitală, au fost amendate cinci persoane, cu câte 500 de lei, după ce în acestea au fost ridicate şi conduse la Secţia 1 de Poliţie. Primul protestatar sancţionat a fost implicat într-un incident produs în faţa Guvernului, în jurul orei 15.30, când, alături de mai multe persoane, a ameninţat că îşi dă foc şi le-a spus jandarmilor că dacă se apropie îi va stropi cu o substanţă inflamabilă”, a explicat generalul Olaru. 

„Am dispus intervenţia pentru a stopa blocarea căilor de comunicaţii. În intervenţie am folosit gaz lacrimogen şi am reţinut persoanele mai violente, dar şi pe cele care s-au culcat pe carosabil şi s-au prins între ele. În momentul în care am încercat să îi desprindem de pe carosabil s-au produs contuzii. Una dintre persoane care se afla întinsă pe carosabil a fost internată şi şi-a petrecut noaptea la spital. Aceasta are conform fişei de spitalizare un traumatism cranio-cerebral superficial de 2 centimetri”, a precizat Mircea Olaru .

De asemenea, acesta a arătat că la mitingul de duminică au participat şi mai mulţi membrii ai galeriilor de fotbal care au încercat să pătrundă în sediul Guvernului.

”Aseară au fost prezenţi şi membrii unor galerii de fotbal care au folosit fumigene şi torţe Au aruncat cu ele în direcţia forţelor de ordine şi au încercat să forţeze cordoanele jandarmilor pentru a intra în sediul Guvernului. Aceştia vor fi identificaţi după vizionarea imaginilor, iar apoi căutaţi”, a mai spus şeful Jandarmeriei, care a adăugat că este pentru prima dată în cele 18 săptămâni de când sunt organizate mitinguri neautorizate în Piaţa Universităţii când grupurile de suporteri sunt acceptate de către protestatari.

Totodată, Mircea Olaru a spus că nu are ce să îşi reproşeze şi că Jandarmeria a acţionat legal.

La protestul de duminică au participat aproximativ 2.000 de persoane, fiind mobilizaţi pentru menţinerea ordinii 600 de jandarmi.

Protestatarii s-au adunat duminică, în jurul orei 16.00, la fântâna de la Universitate, unii dintre aceştia încercând să blocheze circulaţia. Jandarmii i-au somat să rămână în zona de protest, însă protestatarii au forţat cordonul de ordine şi au blocat Bulevardul Regina Elisabeta, apoi Calea Victoriei. 

Şeful Jandarmeriei a adăugat că, în jurul orei 19.30, protestatarii au devenit violenţi, în încercarea de rupe cordoanele de jandarmi şi a bloca circulaţia în zona Guvernului, moment în care a dispus intervenţia forţelor de ordine, pentru a-i opri. 

În timpul intervenţiei forţelor de ordine au fost folosite gaze lacrimogene, iar persoanele violente au fost ridicate. Unele dintre acestea s-au întins pe carosabil, ţinându-se de mâini, încercând să blocheze astfel circulaţia. Când jandarmii au intervenit pentru a-i desprinde, unii dintre aceşti protestatari au suferit contuzii, o persoană fiind dusă la Spitalul Floreasca, după ce a acuzat dureri de cap. Aceasta a rămas internată la secţia de neurochirurgie a Spitalului Floreasca, fiind externată luni dimineaţă, a mai spus Olaru.

Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne au arătat, luni, într-un comunicat de presă, că acţiunea jandarmilor a fost legală, iar măsurile luate duminică seară, în Bucureşti au fost graduale, ca răspuns la escaladarea faptelor de violenţă.

Mai multe pentru tine:
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”