Şeful Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare a fost eliberat din funcţie de premierul Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta l-a eliberat din funcţie pe preşedintele CNCAN, Constantin Popescu(D). FOTO Eduard Enea

Constantin Popescu, preşedinte cu rang de secretar de stat al Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), a fost eliberat, la cerere, din funcţia deţinută, potrivit unei decizii a premierului Victor Ponta.

Popescu (65 de ani) fusese numit preşedinte al CNCAN în august 2012, promovat la acea dată din postul de consilier în cadrul instituţiei, informează Mediafax.

El nu a putut fi contactat pentru declaraţii. Surse oficiale au declarat pentru Mediafax că acesta şi-a depus cererea de eliberare din funcţie încă din luna iunie, aflându-se la vârsta pensionării.

CNCAN este în coordonarea Guvernului şi reprezintă autoritatea naţională în domeniul reglementării, autorizării şi controlului activităţilor nucleare.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 6-12 martie. Fecioarele ar putea rezolva o situație dificilă din trecut, schimbări pentru Vărsători, noi începuturi pentru Pești
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate