Scandal în Parlament între Ion Iliescu şi revoluţionarul Dumitru Dincă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dumitru Dincă

Revoluţionarul Dumitru Dincă a întrerupt astăzi discursul susţinut de fostul preşedinte al României Ion Iliescu la sesiunea omagială a 20 de ani de la Revoluţia Română.

UPDATE Televiziunea Română precizează că filmul despre Revoluţia Română prezentat la simpozion nu aparţine TVR

"Dintr-o regretabilă eroare, televiziunea publică a fost menţionată, în context, ca fiind sursa filmului care a generat controverse în cadrul simpozionului. Filmele realizate de TVR şi dedicate aniversării a 20 de ani de la Revoluţia Română se află în grilele de programe şi au fost sau vor fi difuzate pe post. TVR nu îşi asumă răspunderea pentru eventualele colaje de imagini care sunt puse în circulaţie fără a fi precizate autorul sau sursa", au mai subliniat, într-un comunicat de presă, reprezentanţii TVR.

Nemulţumit că într-un film documentar despre revoluţia română, prezentat astăzi în cadrul simpozionului organizat de Institutul Revoluţiei Române din decembrie 1989, a fost omisă ziua de 21 decembrie, revoluţionarul a intervenit la microfon pe un ton ridicat, care nu i-a mai permis lui Ion Iliescu să îşi continue discursul.

La rândul său, Ion Iliescu a intervenit şi a făcut un apel la cei care doresc să îşi spună părerea să o facă la urmă, nu în prezenţa a numeroşi participanţi şi a presei care asistă la eveniment.

"Pretind scuze celor care au omis data de 21 din acest film", a afirmat Dincă. Ion Iliescu i-a răspuns că a reţinut şi că va cere televiziunilor să facă un film mai complet care să includă şi ziua de 22 decembrie.

"Dacă nu era 21 decembrie, Timişoara era rasă de pe faţa pământului. Câteva mii de oameni au fost în Piaţa Universităţii şi înadins acest film a fost făcut în omisiune. Este o bătaie de joc, sunt erorii noştri din Piaţa Universităţii pe care noi nu îi vindem. Domne, nu înţelegeţi că revoluţia română este sufletul meu, eu nu am pretins decât adevărul", a continuat Dincă.

"Măi Petre (Petre Roman n.r.), e posibil aşa ceva, în mod intenţionat s-a sărit peste Piaţa Universităţii. Pentru că a existat acest fenomen, nu au mai vrut să îşi amintească de el", s-a adresat revoluţionarul lui Petre Roman.

Dumitru Dincă i-a reproşat lui Ion Iliescu că nu a amintit intenţionat de ziua de 21 decembrie în discursul său. "Dacă nu era 21 decembrie, Timişoara era rasă de pe faţa pământului".

"Am uitat la început", a spus Iliescu.

"În mod intenţionat a fost sărit 21 decembrie", a replicat Dincă, moment în care fostul preşedinte i-a spus că "o să fie un film mai bun".

Enervat, Ion Iliescu l-a făcut nebun pe Dincă pe motiv că filmul nu este unul complet, ci o sinteză. El a mai afirmat că revoluţionarii din cadrul Asociaţiei 21 Decembrie, din care face parte şi Dincă, s-au dat singuri la o parte.

"Voi ne-aţi dat la o parte", a replicat Dincă, adăugând că este nebun pentru că el caută "adevărul".

Petre Roman şi Segiu Nicolaescu au încercat şi ei să îl calmeze pe Dumitru Dincă, însă după mai bine de 10 minute de polemici, revoluţionarul a părăsit sala şi lucrările au fost întrerupte.

Mai multe pentru tine:
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Prințesa fugară Haya a reapărut în public după atâția ani de absență. A făcut valuri cu divorțul de emirul Dubaiului
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
Prințul Harry mărturisește că toată viața sa va regreta ultima discuție pe care a avut-o cu mama sa
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Președintele Ucrainei susține că țara sa a reușit să mobilizeze peste 2 miliarde de dolari din Europa pentru a cumpăra arme din SUA
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii