Românii din diaspora, obligaţi să justifice banii trimişi în ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sub pretextul combaterii spălării banilor, autorităţile vor să-i oblige pe românii din diaspora să justifice cu documente sumele mai mari de 1.000 de euro, trimise în ţară. Specialiştii spun că, dacă va intra în vigoare, legea va fi o grea lovitură pentru economia românească.

Românii care lucrează peste hotare nu mai trimit acasă sume tot atât de mari ca în urmă cu câţiva ani. Iar situaţia ar putea să se înrăutăţească în mod dramatic dacă va intra în vigoare un proiect de lege aflat pe site-ul Oficiului pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) care spune că românii din diaspora vor fi obligaţi să justifice cu documente sumele trimise în ţară mai mari de 1.000 de euro, riscând confiscarea banilor şi amenzi de până la 150.000 de lei. Asta în condiţiile în care banii trimişi în ţară de către românii din diaspora au fost motorul principal al economiei româneşti în perioada crizei. Concret, proiectul de lege prevede că „Pentru activitatea de remitere de bani, entităţile raportoare transmit Oficiului rapoarte privind transferurile de fonduri a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 1.000 euro“.

De asemenea, este prevăzută şi o perioadă de maximum trei zile lucrătoare de la momentul în care persoanele fizice au efectuat tranzacţia, în care acestea să raporteze informaţii la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. Proiectul de lege prevede şi sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor de raportare cu amenzi usturătoare. „Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea civilă, disciplinară, contravenţională, administrativă sau penală. Pentru persoanele fizice, contravenţiile (...) se sancţionează cu avertisment sau amendă de la 25.000 lei la 150.000 lei“, se arată în proiect. 

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, spune că proiectul face parte din transpunerea unei prevederi europene, dar că România nu ar trebui să se grăbească să o transpună. „Nu cred că românii care trimit acasă bani au de-a face cu acte de terorism. Sunt oameni care muncesc în afara ţării noastre pentru a-şi întreţine familia de acasă, copiii, rudele şi trimit cât pot să trimită spre casă pentru nevoile de zi cu zi pe care aceştia le au”, a mai adăugat demnitarul.

Atentat la dezvoltarea economiei naţionale

Nici specialiştii nu văd cu ochi buni proiectul de lege şi spun că măsura arată disperarea PSD de a face rost de bani. „Ar fi o măsură primitivă, gândită în manieră de Ev Mediu şi nu are niciun fel de justificare prin ceea ce se spune în mod oficial, adică împiedicarea spălării banilor şi a finanţării terorismului. Se caută cu disperare bani pentru acoperirea unor promisiuni electorale, cum ar fi măririle salariale, care nu au nimic de-a face cu posibilitatea economiei. Preluarea cu japca a unor bani arată reaua voinţă a autorităţilor faţă de economie şi populaţie. Economia în momentul de faţă nu crează bani, ci învârte bani. Mă gândesc dacă nu cumva autorităţile pun accentul pe posibilitatea rechiziţionării acestor sume pentru că bugetul are nevoie de bani“, a explicat, pentru „Adevărul“, analistul economic Mircea Coşea. 

Specialistul arată că economia, deja greu încercată, va avea de suferit. „O consecinţă imediată va fi reducerea semnificativă a intrărilor de bani. Este foarte greu să ceri adeverinţa pentru venituri oamenilor care muncesc în străinătate, având în vedere că mulţi dintre ei lucrează la negru. Sigur că banii vor intra în continuare, dar prin mijloace ilegale. Este un atentat la dezvoltarea economiei naţionale. Banii trimişi în ţară sunt folosiţi în mai multe direcţii. Este vorba de ajutorarea rudelor - în această situaţie banii intră un consum, care este un mijloc de creştere a economiei. Micile investiţii sunt o altă direcţie. Oamenii îşi construiesc case, deschid afaceri etc. În ultimii 10 ani, românii din străinătate au trimis în ţară mai mulţi bani decât au adus investiţiile străine“, a mai spus Mircea Coşea. 

O birocraţie în plus

Şi analistul economic Aurelian Dochia crede că măsura va avea un impact negativ asupra fluxului de bani trimişi în ţară de „stranieri“. 

„Cel mai important impact va fi schimbarea modului în care vor fi aduşi bani în România. În loc să se urmeze căile legale, bancare, se va merge cu sacoşa. Vor scădea şi fluxurile de bani trimişi, cu consecinţele de rigoare. (...) Pentru cei care muncesc la negru este o problemă să justifice banii. Pentru ceilalţi, va fi o birocraţie în plus, nişte obligaţii sâcâitoare“, afirmă Aurelian Dochia.  

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"